Alcoolul şi neatenţia i-au adus dosar penal unui şofer reşiţean
0
Poliţiştii reşiţeni au fost sesizaţi în legătură cu un accident de circulaţie produs pe strada Zimbrului din municipiu soldat cu rănirea mai multor persoane. Şoferul unui autoturism nu a adaptat viteza şi a intrat pe contrasens, ulterior poliţiştii au depistat că acesta consumase băuturi alcoolice.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto ce venea din partea opusă, a pasagerelor Loredana J. de 23 ani, din Jamu Mare şi a Cristina S., din Reşiţa. O altă pasageră, de 45 de ani a fost rănită grav fiind transportată la spilal.
„Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest. În cazul conducătorului Ksandros H. rezultatul a fost negativ iar în cazul conducătorului auto Răzvan P. rezultatul a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, ne-a informat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal lui Răzvan P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.