Constructorul ISPA este tras la răspundere de prefectul Octavian Ţunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sutele de reclamaţii ale oamenilor pe tema șantierului ISPA, ajunse la municipalitate, au mutat scandalul în biroul mai marelui județului, Octavian Țunea.Astfel că, prefectul a încercat să facă ordine în Reșița, pentru că lucrurile nu mai pot continua așa. 

În ciuda amenzilor pe care le-a aplicat Primăria Reşiţa și care se ridică la 25.000 de lei pentru mai multe nereguli care au fost găsite în zonele în care se lucrează, constructorii care schimbă conductele de alimentare cu apă în oraș, încă mai lasă în urma lui străzi sparte. Reprezentanţii societăţilor şi instituţiile responsabile de programul ISPA, au stat ieri de vorbă cu prefectul judeţului, Octavian Ţunea. Până și acesta s-a arătat nemulţumit de zecile de reclamaţii pe care le primeşte zilnic de la cetăţenii oraşului, care sunt tot mai supărați pe şantierele din oraş.“Am convocat această întâlnire, deoarece lucrările pe Programul ISPA de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, sunt foarte importante pentru oraş. Nemulţumirile oamenilor sunt legitime, însă tot municipiul va fi beneficiarul acestui proiect. Am primit nenumărate sesizări şi reclamaţii. Poate că reşiţenii nu au fost informaţi aşa cum trebuie despre ce impune realizarea proiectului. De aceea, am considerat că este nevoie de o întâlnire a părţilor. Amenzile date de primărie nu rezolvă problema, iar proiectul e mult prea important pentru a-l pierde”, a declarat prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea.

Greu de onorat
La polul opus, constructorul spune că nu are cum să evite astfel de situaţii de nemulţumire pentru că este un proiect amplu, care se desfăşoară în plin trafic. “Este un contrac dificil de excutat. Se lucrează în subteranul oraşului, pe care nici deţinătorii de utilităţii nu îl cunosc. Este simplu să arătăm că e praf şi noroi, că nu avem apă, dar haideţi să judecăm amploarea lucrării şi implicaţiile sale reale”,  a spus Adrian Faltinschi, managerul de proiect.

Lanțul slăbiciunilor
Oficialii de la Hidroconstrucţia mai spun că mulţi antreprenori au plecat acasă pentru că nu mai au de unde să îşi plătească angajaţii şi sunt nevoiţi să încetinească lucrările. Astfel, vina ajunge în curtea beneficiarului lucrării, Adquacaraș. ”Avem antreprenori care nu mai au bani să îşi plătească leasingul la utilaje şi subantreprenori care nu şi-au plătit dările la stat. De aia în oraş nu se face cât ar trebui şi, vă rog să vă uitaţi şi la alte contracte în ţară, care nu au şanse să finalizeze lucrările anul acesta. Noi, la Reşiţa, putem să terminăm, dacă dăm şi banii şi informăm populaţia cum trebuie”,a  mai spus supărat reprezentantul Hidroconstrucţia. Și pentru că beneficiarul lucrării, SC Aquacaraș SA s-a sim'it ofensat de acuzele celor care sparg orașul, directorul societății, Anatoli Liber le-a fluturat pe sub nas plățile făcute în ziua întâlnirii. „Astăzi am semnat facturi, în valoare de 1, 5 milioane de euro și banii vor ajunge acolo unde trebuie”, spune directorul societății. 

Concluzii sumare
Așadar, lucrările trebuie să continue, însă toți cei implicați în proiectul ISPA au luat o serie de măsuri, ca să le facă reșițenilor viața mai ușoară. Astfel, de acum înainte, vor înștiința populația care sunt străzile pe care se lucrează și vor insista pe eventualele întreruperi de furnizare a apei potabile.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite