Reşiţa: „Adevărul de seară” a oprit transportul ilegal al dejecţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Garda de Mediu demonstrează că reprezentanţii Aquacaraş a acţionat necorespunzător în cazul transporturilor ilegale de dejecţii care tranzitează oraşul.

Reşiţenii au scăpat de mirosurile de dejecţii care au împânzit în ultima vreme oraşul. Basculantele încărcate cu deşeuri biologice la Staţia de Epurare a Apelor Uzate, care tranzitau municipiul în drum spre haldina de gunoi, au fost trase pe dreapta. Această măsură s-a luat imediat după ce redactorii cotidianului „Adevărul de Seară” au cerut explicaţii reprezentanţilor societăţii Aquacaraş care administrează staţia de epurare. În ediţia de sâmbătă, cazul a fost prezentat pe larg în paginile ziarului.

Ilegal de la un capăt la altul


În ciuda faptului că există probe care dovedesc transportarea dejecţiilor prin oraş, Adriana Almăjan, purtătorul de cuvânt al Aquacaraş, a încercat să ne convingă că lucrurile nu stau deloc aşa. Probabil pentru că lipsea o hârtie, mai exact, o autorizaţie.

„Am sunat la Aquacaraş şi am dispus oprirea transporturilor, iar celor de la Prescom le-am spus să nu permită intrarea utilitarelor cu deşeuri biologice în haldina de gunoi”, a explicat comisarul Gărzii de Mediu, Gheorghe Pitulan. Dan Boteanu, şef Serviciu Salubritate Prescom, admite la rândul său că transportul este ilegal. “Noi am avut anul trecut un contract cu cei de la Aquacaraş. Atunci au scos din staţie deşeuri uscate”, a spus Boteanu.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite