30 de pompieri vâlceni se luptă cu flăcările şi cu condiţiile vitrege de intervenţie din munţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ore-n şir de luptă cu focul, pompierii aţipesc, în frig, într-o stână de oi sau în camionul cu care au plecat

Pentru cei 30 de pompieri vâlceni care au plecat să ajute la stingerea incendiului din zona Transalpina şi care s-au alăturat colegilor din Sibiu şi Alba, condiţiile de intervenţie sunt extrem de grele. „Zona este greu accesibilă şi după ce au ajuns la poalele muntelui, camionul nu a mai putut continua drumul şi pompierii vâlceni au fost îmbarcaţi în maşini de teren. Până la locul incendiului au mai mers un kilometru, pe jos, intervenţia făcându-se cu mijloace de primă intervenţie precum mături, pompe şi sticle cu apă. Când au avut câteva ore de răgaz, în prima noapte, pompierii au fost nevoiţi să doarmă la o stână, iar ieri noapte, s-au «odihnit» în camion, vremea fiind destul de rece", ne-a spus cpt. Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Pe Vârful Tâmpa şi Buceciului sunt peste 150 de pompieri, 60 de voluntari, 50 de jandarmi şi 50 de militari. Intervenţia va dura până la lichidarea focarului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite