Copiii au „stins” incendiile din curtea pompierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au participat la simularea stingerii unor incendii
Elevii au participat la simularea stingerii unor incendii

Liceenii s-au arătat interesaţi de cum pot să devină pompieri, în timp ce „picii" de la grădiniţe au vrut să ştie tot mai multe lucruri despre maşinile de intervenţie

La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, ieri după amiază, 6 aprilie, s-au închis porţile pentru vizitatori. De marţi, 3 aprilie şi până vineri, în subunităţile de pompieri din judeţ au fost „Zilele Porţilor Deschise". „Aproape 1.000 de copii cu vârste cuprinse între şase şi 18 ani au trecut pragul subunităţilor de pompieri din tot judeţul în cadru manifestării «Şcoala Altfel», organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Copiii de grădiniţă au fost interesaţi de tehnica din dotarea inspectoratului. Au fost curioşi să afle cum funcţionează autospecialele, ambulanţele, s-au urcat în cabine şi au pus fel de fel de întrebări. Elevii, în special liceenii, au vrut să afle informaţii cu privire la admiterea în învăţământul superior pentru formarea ca viitoare cadre ale inspectoratului. Copiii au participat şi la simularea stingerii unor incendii", a spus cpt. Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Curtea ISU Valcea a fost asaltata de elevi

Dă CLICK pe poze pentru a vedea GALERIE FOTO de la vizita copiilor la Pompieri

Autospecialele au fost punctul de atractie pentru vizitatorii pompierilor O plimbare cu barca de interventii, curiozitati pentru copiii aflati in vizita la pompieri
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite