Utilajele deszăpezesc parcările din toate cartierele Râmnicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilajele au trecut la deszăpezirea parcărilor Râmnicului
Utilajele au trecut la deszăpezirea parcărilor Râmnicului

Cu mici excepţii, locatarii nu au ieşit să îşi deszăpezească nici măcar aleile din faţa blocurilor. Pe „şantierul zăpezii" se lucrează zi şi noapte.

„De câteva zile se lucrează atât ziua cât şi noaptea pentru a elibera aleile de zăpadă, parcările. Zăpada nu doar o facem grămezi, dar o şi ridicăm. Avem trei puncte de colectare, la Stadion, în Ostroveni Sud şi lângă un complex comercial tot din Ostroveni. Pentru a o încărca în utilaje , am fost nevoiţi să oprim parţial circulaţia rutieră pe unele străzi ale Râmnicului", a spus viceprimarul oraşului, Cosmin Constantinescu. Animaţia muncitorilor este vizibilă nu doar în centrul urbei dar şi în restul cartierelor. „Cu mici excepţii, locatarii nu au ieşit să deszăpezească nici măcar aleile din faţa blocului. Este specific la români. Noi suntem o societate comercială şi executăm servicii în baza unui contract de prestări servicii. Sunt străzi cu două-trei case care nu sunt cuprinse în nomenclator, iar locatarii ne reclamă că nu deszăpezim. N-am văzut un singur om care să facă ceva pentru a-şi eliberara căile de acces. Zăpada a fost destul de mare la Râmnicu Vâlcea, a ajuns la 50 de centimetri. În final, o vom duce la groapa de la Feţeni" a spus Rozin Ceauşescu, directorul SC Piete Prest.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite