Vâlcea. Cad avalanşe de pe versanţii munţilor, pe Valea Lotrului, între Brădişor şi Malaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DN 7A nu este închis, însă pe alocuri se circulă pe un singur fir, iar drumarii sunt în permanenţă prezenţi în zonă pentru a îndepărta nămeţii. În rest, pe toate drumurile naţionale din judeţ se circulă fără probleme.

Pe drumul ce leagă oraşul Brezoi de staţiunea Voineasa (DN 7A) cad zeci de avalanşe de pe versanţii munţilor. „Fonomenul căderilor de avalanşe a început încă din noaptea de miercuri spre joi şi au căzut până acum enorm de multe, aproape de pe fiecare vale. Din fericire nu am avut niciun fel de incident. Avalanşele se produc între km. 17, la Brădişor, până la km. 35, la Malaia. Sunt aproape unele de altele, din zece în zece metri, şi nimeni nu a stat să le numere câte s-au produs şi se vor mai produce în continuare. Avem utilaje în zonă care ridică nămeţii de zăpadă şi îi încarcă în maşini. Circulaţia rutieră nu este întreruptă, eventual se circulă pe un singur fir. Trebuie menţionat că sunt puţine maşini în trafic pe această porţiune de drum. Deocamdată nu sunt copaci căzuţi în carosabil", a spu şeful DN Vâlcea, ing. Eugen Mănescu, aflat la faţa locului, pe Valea Lotrului, unde se produc căderile de zăpadă de pe versanţi. În restul drumurilor naţionale din judeţul Vâlcea se circulă foarte bine, în ultimele 24 de ore fiind date 350 de tone de material antiderapant. „Doar pe un drum naţional pietruit, cel care face legătura între Câineni şi Perişani este zăpadă, dar avem şi acolo utilaje", a mai spus ing. Mănescu. În ultimele 24 de ore în judeţ nu au fost evenimente rutiere. „Noi, cei de Poliţia Rutieră monitorizăm atent traficul. Am renunţat la libere şi suntem în stradă să ne facem datoria", a spus cms şef. Ion Ridichie, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite