Valea Oltului este închisă pe un singur sens din cauză că două tiruri s-au ciocnit pe viaductul Cârligul Mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două tiruri s-au ciocnit pe viaductul de la Cârligul Mic, pe Valea Oltului
Două tiruri s-au ciocnit pe viaductul de la Cârligul Mic, pe Valea Oltului

În urma impactului şeferii celor două camioane au fost internaţi în spital, unul dintre ei fiind rănit grav. Autotrenurile sunt pe roţi şi după finalizarea cercetărilor vor fi tractate şi se va deschide circulaţia pe ambele sensuri.

În urmă cu câteva minute, azi, 31 iulie, în jurul orei 10,40, două tiruri s-au ciocnit pe Valea Oltului în dreptul viaductului Cârligul Mic, situat între localităţile Călimăneşti şi Brezoi, judeţul Vâlcea, la km. 203. Poliţia anunţă că este cel puţin un rănit. „Accidentul a avut loc din cauza neatenţiei conducătorilor celor două tiruri. Se circulă doar pe un singur sens, circulaţia fiind dirijată de către poliţiştii aflaţi la faţa locului. După ce se vor efectua cercetările de rigoare, drumarii vor fi cei care vor trage cele două tiruri în afara carosabilului, acestea fiind pe roţi, iar treaba fiind mai uşor de rezolvat decât dacă vreunul dintre mastodonţi era răsturnat şi ocupa un sens de circulaţie", a spus ing. Eugen Mănescu, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Vâlcea, din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. „Din impactul celor două camioane, există o persoană rănită care a fost transportată la spital", a spus sinsp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite