PROVOCARE. „Turul mănăstirilor vâlcene”, pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timpul concursului s-au luat măsuri de restricţionare a circulaţiei rutiere sau închiderea acesteia pe anumite porţiuni de drum. Vineri, 5 mai, între orele 13.00-17.00 are loc antrenamentul oficial.

Pentru prima oară în judeţul Vâlcea, sâmbătă, 5 mai, se organizează o inedită competiţie sportivă la care sunt invitaţi să participe ciclişti amatori. Înscreierile la „Turul mănăstirilor vâlcene" se fac pe internet la adresa http://www.turulmanastirilor.frciclism.ro/index.php/inscriere2, sau între orele 7.00 şi 9,30, la Primăria Râmnicului. Traseul pe care vor trebui să-l străbată cicliştii este de 44 de kilometri, pentru amatori şi de 67 de kilometri, pentru profesionişti. „Plecarea este din faţa Primăriei Râmnicului la ora 10.00 pe traseul Mănăstirea Jgheaburi, Schitul Iezer şi Mănăstirea Pahomie. Amatorii se vor întoarce de la Mănăstirea Iezer, sosirea fiind tot la Primărie. Se va circula atât pe carosabil, dar şi pe teren accidentat. Ne aşteptăm la o afluenţă mare de participanţi", a spus Cosmin Constantinescu, viceprimarul Râmnicului. Manifestarea organizată de Federaţia Română de Ciclism (FRC), Primăria Râmnicului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Clubul Sportiv Free Beke Team are binecuvântarea Arhiepiscopiei Râmnicului. „2012 este anul Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Implicăm biserica în activităţi de prevenire a bolilor trupeşti şi sufleteşti prin practicarea sportului. Într-o altă ordine de idei, popularizăm schituri mai puţin cunoscute din judeţ care urmează să fie inserate în harţile turistice ale FRC", a spus diaconul Mihai Maxim, secretar al Arhiepiscopiei Râmnicului.


Amănunte despre concurs


„Evenimentul va aduna la start sportivii legitimați precum și amatorii de mountain bike de toate vârstele (copii, juniori, tineret, adulţi, vârstnici), care vor avea posibilitatea să se înscrie în concurs pentru unul dintre cele două trasee existente", a spus insp. Bogdan Marinescu, de la DJTS Vâlcea
DJTS face cunoscut programul competiţiei: Sambata, 05 Octombrie 2012, ora: 08:00 - 10:30 - înscrieri la cortul special amenajat;
11:00 - start la toate categoriile;
15:00 - sosire;
15:30 - festivitatea de premiere - Primaria Municipului Rm. Vâlcea


Traseul Hobby:

Ora 11.00 - Startul - Primăria Minicipiului Rm. Vâlcea, Str. General Praporgescu, Str. Tudor Vladimirescu, Str. Calea lui Traian, Str. Morilor (pe partea stânga a râului Olănești până în Păușești Măglași), Păușești Măglași, Retur pe același traseu, finish - Strada Morilor

Traseul Elite:
Ora 11.00 - Startul - Primăria Minicipiului Rm. Vâlcea, Str. General Praporgescu, Str. Tudor Vladimirescu, Str. Calea lui Traian, Str. Morilor (pe partea stânga a râului Olănești până în Păușești Măglași), Păușești Măglași.
Până se ajunge la în Schitul Jgheaburi se traversează la dreapta pe drumul vechi până în localitatea Valea Cheii, după care se merge către Schitul Iezer, Schitul Pahomie și retur pe acelasi traseu, finalul cursei facându-se tot pe str. Morilor.


Având în vedere complexitatea şi importanţa evenimetului, pentru desfăşurarea fără incidente a competiției iată câteva măsuri organizatorice:

Zone de risc: zona de Start - Finish, Paușești Măglași, Valea Cheii.
La startul competitiei pana pe strada Morilor coloana de ciclisti sa fie insotita de 2 echipaje de politie (una inaintea plutonului si una dupa pluton). Pe parcursul ambelor trasee (Hobby şi Elite) orgunizatorii vor marca traseul cu tăbliţe, indicatoare, marcaje pe pietre şi copaci, marcare zone periculoase, benzi avertizatoare.
Având în vedere numărul relativ ridicat al participanților din caravan ciclistă, s-au prevăzut următoarele măsuri de securitate:
a. Caravana ciclistă va fi însoțită la începutul competiției permanent de un echipaj de la Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea - Serviciul Poliției Rutiere Vâlcea.
b. Sportivii înscriși în competiție vor semna o listă de participare, prin care confirmă că li s-a adus la cunoștință condițiile de desfășurare a competiției;
c. Caravana ciclistă se va deplasa pe partea dreaptă a drumului (a sensului de mers); respectând regulile de circulație pe drumurile publice;
d. Se interzice pătrunderea cicliştilor pe sensul opus, în caz contrar sportivul poartă înteaga responsabilitate;
e. Toti participantii vor respecta dispoziţiile poliţiştilor, arbitrilor şi a organizatorilor concursului;
f. Sportivii care se vor rupe de pluton şi vor ieşi din timpul de control îşi vor scoate numerele de concurs, iar deplasrea acestora se va face respectând regulile de circulaţie ca orice alt participant la trafic;
g. Competiția este însoțită permanent de două ambulanțe având în dotare echipament de prim-ajutor, cu medic, asistent și ambulanțier;
h. Inspectoratele de Jandarmi Județene, în zonele de start și sosire precum și în localitățile de pe traseu vor lua măsuri de asigurare a ordinii publice, prin folosirea gardurilor de protecție, acolo unde este cazul;
i. Organizatorul va folosi un număr de cinci motocicliști si două autoturisme cu arbitri pentru protecția și semnalizarea traseului precum și securizarea acestuia;
j. Organizatorul va asigura persoane de ordine, reprezentând 10% din numărul de participanți.

Mentionăm că Federația Română de Ciclism și Triatlon are încheiat un protocol cu Jandarmeria Română, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, și cu Inspectoratul General al Poliției Române privind asigurarea climatului de siguranță pe drumurile publice pe timpul desfășurării competițiilor cicliste.
Detalii suplimentare pot fi obținute de pe Web-site-ul www.turulmanastirilor.frciclism.ro


Poliţia va organiza „Parada bicicliştilor"


Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea lansează Campania "Viaţa ta este în joc!", campanie ce se adresează îndeosebi celor pasionaţi de ciclism, dar şi comunităţii în general, scopul acesteia fiind acela de a informa şi educa pe toţi cei care circulă cu bicicleta, asupra respectării regulilor elementare de circulaţie şi folosirea corectă a benzilor special amenajate pentru biciclişti.
Pe 05 mai 2012, în paralel cu activităţile desfăşurate în cadrul competiţiei "Turul Mânăstirilor", poliţiştii vor organiza o paradă a bicicliştilor, paradă ce va avea punctul de plecare din faţa PRIMĂRIEI RÂMNICU VÂLCEA, până pe strada MORILOR, unde se va da startul oficial în competiţia Turul Mânăstirilor, după care se va pleca spre Colegiul Naţional "Mircea Cel Bătrân".
Evenimentul va începe la ora 10.00, toţi cei care doresc să participe la paradă fiind aşteptaţi pe strada General Praporgescu, în faţa Primăriei Râmnicu Vâlcea. Participanţii trebuie să fie echipaţi corespunzător şi să aibă vârsta minimă de 14 ani. Cei mici, cu vârsta sub 14 ani sunt aşteptaţi la orele 12.00, în curtea Colegiului Naţional "Mircea Cel Bătrân" unde vor avea loc demonstraţii educative într-un poligon rutier special amenajat.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite