Tencuiala desprinsă de pe blocuri a avariat mai multe maşini parcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tencuiala desprinsa de pe unele blocuri din cartierul Ostroveni a avariat mai multe masini parcate
Tencuiala desprinsa de pe unele blocuri din cartierul Ostroveni a avariat mai multe masini parcate

Primăria Râmnicului avertizează că buni de plată sunt proprietarii apartamentelor respective şi asociaţiile de proprietari, obligate să despăgubească proprietarilor autoturismelor avariate.

În cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea s-au înregistrat în ultimele zile mai multe cazuri când autoturismele parcate în apropierea unor blocuri au fost avariate din cauza căderii unor bucăţi de tencuială sau chiar de beton de la blocurile de locuinţe respective. „Proprietarii maşinilor avariate s-au prezentat la Corpul de Control al Primarului şi au sesizat că le-au fost avariate vehiculele parcate în imediate apropiere a imobilelor respective. În cartierul Ostroveni s-au înregistrat mai multe incidente de acest fel", a spus Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului.


Şi amendat şi bun de plata despăgubirilor


Primăria municipiului atrage atenţia proprietarilor de apartamente şi asociaţiilor de proprietari că, în conformitate cu HCL nr. 50/2006 privind aprobarea Normelor de Salubrizare, le revine obligaţia întreţinerii locuinţelor şi faţadelor acestora. De asemenea, proprietarii de apartamente şi asociaţiile de proprietari sunt răspunzători în cazul producerii de daune sau de accidente soldate cu victime ca urmare a desprinderii unor elemente din construcţie. Nu în ultimul rând, nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţie şi poate fi sancţionată cu amenzi între 500 şi 2.500 lei. Cum s-ar spune, şi cu blocul deteriorat, bun de plata amenzii dată de primărie dar şi de plata despăgubirii celui căruia tencuia de pe blocul tău i-a avariat maşina.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite