„Amalia respiră adânc” pe scena Teatrului Internaţional din Frankfurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Iulia Antonie va juca pe scena Teatrului Internaţional din Frankfurt, Germania
Actriţa Iulia Antonie va juca pe scena Teatrului Internaţional din Frankfurt, Germania

Iulia Antonie, actriţa Teatrului Anton Pann, va juca pe 29 septembrie, o faimoasă melodramă, un fel de „necropsie" a comunismului. Amintirile sunt prezentate într-un realism sau suprarealism magic, personajul recuperându-şi din prezent, trecutul, prin imagini distorsionate sau denaturând normalitatea.

Pe scena Teatrului Internaţional din Frankfurt, Germania, sâmbătă, 29 septembrie, Iulia Antonie, actriţa Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea va susţine spectacolul „Amalia respiră adânc", în regia lui Bogdan Tudor Pelerin, cel care în 2011 a înfiinţat Teatrul Nelegiut. Această colaborare a Iuliei cu regizorul Pelerin i-a adus actriţei, bucuria de a juca şi pe scena altor teatre din ţară şi străinătate.


„Necropsia" comunismului, dinspre prezent către trecut


"«Amalia respiră adânc» este o faimoasă monodramă a Alinei Nelega, este o necropsie a comunismului şi a ceea ce ni s-a întâmplat nouă la nivel personal, în încercarea de a înţelege şi a ne înţelege mai mult. Cu acţiunea fixată într-un context special, personajul se plimbă prin timp şi prin amintiri într-un soi de realism (uneori chiar suprarealism) magic, recuperându-şi din prezent, trecutul, într-o acumulare de imagini distorsionate sau denaturând normalitatea. Scenografia spectacolului este semnată de Bogdan Spătaru, iar designul de lumini si video de László Olivér", a spus Daniela Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Teatrului Anton Pann.


O carieră în slujba celor „mici" şi „mari"


În cei peste 20 de ani, încă de la înfiinţarea Teatrului Anton Pann, Iulia Antonie a fost distribuită în numeroase spectacole, dintre care amintim: Decameronul - regia Silviu Purcărete, Picasso - regia Horaţiu Mihaiu, Portugalia - regia Crisi Juncu, Scapino - regia Dan Micu, Bigamul - regia Cristian Ioan, Trei surori - regia Adrian Roman, şi spectacole pentru copii precum, Mary Poppins - regia Andrei Brădeanu, coregrafia Ion Tugearu, Crăiasa zăpezilor - regia Cristian Ioan, Alice în ţara minunilor- regia Alin Antemir, Motanul Încălţat- regia Bogdan Tudor Pelerin, Ivan Turbincă- regia Laszlo Vadas.  Pentru rolul din Mary Poppins, Iulia Antonie, primeşte premiul culturii vâlcene, premiul pentru interpretare. Rolul Vitoria Lipann din Baltagul îi aduce Iulei Antonie alte două premii: premiul de interpretare acordat de cotidianul Curierul de Vâlcea şi premiul de excelenţă acordat de Fundaţia Vâlcea Unu.


„De fiecare dată am emoţii"


„De fiecare dată am emoţii, de data aceasta emoţiile sunt cu atât mai mari .Chiar dacă joc la unul dintre cele mai prestigioase teatre din Germania şi spectacolul este subtitrat, îmi doresc ca în sală să fie şi români. «Amalia respiră adânc» este un spectacol pe care-l iubesc foarte mult şi care pot spune mi-a împlinit cariera artistică. Sper că vor urma şi altele. Îi mulţumesc lui Bogdan Pelerin că a vut încredere când m-a distribuit în acest spectacol, drag mie, şi-i mai mulţumesc directorului Teatrului Anton Pannn, Adrian Roman, pentru aportul în susţinerea acestui proiect", a spus Iulia Antonie, care îşi doreşte să transmită emoţia acestei piese extraodinare, unui public cât mai numeros al Teatrului Internaţional din Frankfurt.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite