Grecii sunt dornici să se înfrăţească cu meşterii „Cocoşului de Hurez”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Standul horezenilor de la Targul de Turism 2012
Standul horezenilor de la Targul de Turism 2012

La Târgul de Turism al României de la Romexpo, micii olarii horezeni au încântat asistenţa cu îndemânarea cu care au modelat lutul.

Convinşi că trebuie să îşi promoveze produsele specifice zonei „Olteniei de sub munte", horezenii s-au prezentat la Târgul de Turism al României 2012 cu cea mai bună ofertă turistică de care beneficiază în prezent. În cele peste 1.500 de exemplare de pliante, hărţi turistice, flyere, broşuri, editate în limbile română, engleză şi franceză ei au prezentat evenimentele tradiţionale zonei, precum „Izvorul Tămăduirii", Zilele oraşului Horezu, „Colindul Sfânt şi Bun", tradiţiile, frumuseţile naturii, meşteşugurile, monumentele istorice şi colecţiile de artă. La Standul horezenilor, la loc de cinste au stat obiectele de ceramică, lemn, covoare olteneşti ţesute manual, costumele populare. Demonstraţiile făcute de eleva Luiza Platoşi, de la Clubul Copiilor Horezu, în modelarea lutului au atras foarte multe priviri. „Oferta turistică a oraşului Horezu a fost înscrisă în Catalogul oficial al Târgului de Turism al României, pe o jumătate de pagină policromă, fiind prezentate principalele atracţii ce ne recomandă ca destinaţie turistică: Satul Olari - leagănul ceramicii populare româneşti, Mănăstirea Hurezi - singurul monument UNESCO din Oltenia, cadrul natural divers, conservat şi accesibil, marea densitate de monumente şi obiective turistice monahale, precum şi faptul că staţiunea turistică Horezu este cea mai importantă destinaţie de turism din Oltenia de sub Munte", a spus primarul din Horezu, prof. ec. Constantin Niţu.


Turismul, şansa dezvoltării


Printre sutele de oameni care s-au oprit la standul horezenilor a fost şi primarul din oraşul Skopelos, Grecia, George Michelis, care a bătut palma cu edilul din Horezu, pentru încheierea unui contract de înfrăţire, Michelis fiind încântat de ceramica din Horezu. Până la viitorul Târg al „Cocoşului de Hurez" urmează să fie încheiat un acord oficial. Pentru modul exemplar cum s-au prezentat horezenii la târgul de la ROMEXPO la ediţia anterioară, din toamna lui 2011, anul acesta Horezu a primit diploma de „Prestator Verde" din partea Asociaţiei Ecologice Turismverde. „Staţiunea turistică Horezu este din ce în ce mai cunoscută, participările an de an la cele mai mari târguri de turism punându-şi amprenta pe dezvoltarea turismului în zonă, dezvoltarea unor evenimente locale, atragerea unui număr mare de turişti. Vom beneficia şi în acest an de finanţare în domeniul turismului şi infrastructurii de turism, aceasta fiind şansa noastră în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi socială a oraşului, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea sectorului privat, crearea de locuri de muncă în domeniul serviciilor", a mai spus primarul Constantin Niţu.

Standul horezenilor la Targul de Turism 2012 Standul horezenilor la Targul de Turism 2012 Primarul din Horezu a bătut palma cu omologul său grec din Skopelos

Clic k pe poze de la STANDUL ORASULUI HOREZU LA TARGUL DE TURISM 2012

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite