Un român, proiectant de circuite integrate în SUA, a venit de la 10.000 km. distanţă să îşi vadă colegii de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, elevii de la Colegiul Alexandru Lahovari, promoţia 1961, au strigat catalogul şi au spus amintiri din tinereţe

Printre oamenii care au spus azi prezent la strigarea catalogului, care au depănat amintiri de ieri şi de azi, a fost şi Dumitru Cioacă, un român stabilit în SUA, la sud de San Francisco şi care de 28 de ani trăieşte pe pământ american. „Am făcut în jur de 10.000 de kilometri pentru a veni la această întâlnire şi chiar am avut peripeţii pentru că am prins furtuni şi a trebuit să fac trei escale. Întâlnirea cu foştii colegi a fost o mare bucurie. Eu am lucrat opt ani în Germania, fiind trimis de România la o specializare. În 1982 când nu mi-a mai convenit să stau în această ţară am plecat, fără familie, peste graniţă. Am stat nouă luni în Austria, într-un lagăr, după care aveam de ales să plec în Canada, Australia, SUA sau Africa de Sus. Vroiam să ajung în Africa, dar pentru că nu aveam familia cu mine, nu m-au acceptat". Ajuns în San Francisco, vâlceanul care provine dintr-o familie cu mulţi copii, spune că a avut noroc şi a fost angajat în proiectare. După doi ani şi jumătate şi-a adus familia şi aşa a rămas şi astăzi pe pământ american. „Am doi copii stabiliţi tot în SUA, sunt ingineri electronişti şi i-am învăţat să vorbească româneşte. In sud de San Francisco suntem o comunitate între 3 şi 5.000 de români foarte bine apreciată. Am primit în vizită doi preşedinţi şi unul dintre ei, ne-a cucerit prin spontaneitatea lui şi felul plăcut de a fi. Am fost o generaţie de copii extraordinari, iar acum, când sunt un om realizat, tot ce îmi doresc de la viaţă este să am nepoţi".


De la această întâlnire, citeşte mâine pe site nostru alte relatări ale foştilor elevi de la Colegiul Alexandru Lahovari care s-au întâlnit după 50 de ani.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite