Val de incendii din cauza secetei prelungite şi a neatenţiei localnicilor. În Buila, pompierii continuă şi azi lupta cu focul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii spera sa poata lichida astazi incendiul de pe Masivul Buila
Pompierii spera sa poata lichida astazi incendiul de pe Masivul Buila

Cele 15 hectare de pădure din masivul Buila, încă mai fumegă, arzând mocnit. Azi, 22 de pompieri au mers în zonă cu un autocamion şi o autoutilitară continuând să stingă focul cu mături şi lopeţi.

După lăsarea întunericului, aseară, pompierii militari s-au retras din Masivul Buila, unde au participat alături de alte forţe, la stingerea incendiului de pe Valea Cheii. Azi, la ora 6,50, în munte au plecat din nou 22 de pompieri, cu un autocamion şi o autoutilitară, urmând să participe la stingerea focului tot cu mijloace de primă intervenţie. „Aseară, mai ardea mocnit stratul de vegetaţie uscată, deci încă mai fumega. Astăzi, ajutaţi şi de ceilalţi participanţi, sperăm să reuşim să lichidăm incendiul ", a spus plt. Octavin Fulger, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.


La Budeşti, 70 de hectare în flăcări


Ieri şi astăzi s-au înregistrat alte 24 de incendii de vegetaţie uscată în judeţ, un număr record de intervenţii la care au fost supuşi pompierii militari în ultimii ani. Printre incendiile de proporţii, se numără cel de la Budeşti, unde ieri au ars 70 de hectare de vegetaţie în punctul Crac. „În majoritatea cazurilor, mai puţin în incendiul de pe Masivul Buila, unde nu se cunoaşte, deocamdată, cauza, de vină sunt localnicii care lasă focurile nesupravegheate. Seceta prelungită şi lipsa umidităţii din sol, fac ca vegetaţia să se aprindă foarte uşor. Anul acesta au fost cele mai numeroase intervenţii la incendiile de vegetaţie uscată, din ultimii ani trei-patru ani", a mai completat plt. Octavian Fulger.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite