18 răniţi în accidente rutiere grave pe şosele din judeţul Vâlcea în ultimele două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai multe victime (opt) au fost în evenimente rutiere datorate vitezei neadaptate cu care au circulat conducătorii autovehiculelor, patru răniţi au fost ca urmare a încercării şoferilor de a evita pietoni neatenţi. Trei au rezultat în urma conducerii sub influenţa alcoolului şi tot atâţia stării de oboseală.

Sfârşitul de săptămână, în zilele de sâmbătă şi duminică (11 şi 12 august), pe şoselele din Vâlcea au fost opt accidente rutiere grave în urma cărora 18 oameni au fost răniţi. Opt dintre victime au fost în evenimetele rutiere datorate vitezei.
La Lăcusteni, o femeie de 23 de ani din Craiova, conducând un Ford, a părăsit carosabilul şi a intrat într-un cap de pod. Conducătoarea auto şi pasagera aflată pe scaunul drepta faţă au suferit politraumatisme. La Alunu, un tânăr de 21 de ani a pierdut controlul autoturismului şi s-a răsturnat în şanţul din imediata vecinătate. Conducătorul auto şi alţi trei pasageri au fost răniţi. La Câineni, tot pe fondul vitezei, conducătorul unui Ford a pierdut direcţia de deplasare şi a intrat pe contrasens lovind un alt Ford care circula regulamentar din sens invers. Două persoane, dintre care una din autoturismul care circula regulamentar, au fost rănite.


Pietoni grăbiţi au provocat două accidente rutiere


Pietonii care au traversat neregulamentar au stat la origine producerii a altor două accidente rutiere. La Fânceşti, conducătorul unui moped încercând să evite un bătrân de 89 de ani care traversa neregulamentar, l-a acroşat, atât pietonul cât şi mopedistul fiind grav accidentaţi. Şoferul unui Daewoo, din Budeşti, a încercat să evite un cetăţean care a traversat neregulamentar strad , a părăsit carosabilul şi s-a izbit de un dâmb de pământ. Doi tineri, un bărbat de 231 de ani şi o tânără de 18 ani au fost răniţi.


Alcoolul la orginea mai multor accidente


La Călimăneşti, un mopedist care avea o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un Audi. Atât mopedistul, de 33 ani, cât şi pasagerul din spate au fost răniţi. La Stoeşti, un şofer care avea o alcolemie de fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat a întrat cu maşina în zidul de beton ce împrejmuia locuinţa unui cetăţean, conducătorul auto fiind cel accidentat. Oboaseala la volan a stat la orginea unui accident petrecut pe Valea Oltului, la km. 238, unde şoferul unei autoutilitare a pătruns pe sensul opus şi a lovit o altă autoutilitară, din accident rezultând trei răniţi.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite