14 primari amendaţi că nu au organizat serviciul de permanenţă în timpul avertizărilor meteo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dintre cei amendaţi recunosc că omul de permanenţă a „dispărut" să îşi facă propriile afaceri, alţii spun că lista a fost făcută „de pe internet"

În timpul avertizărilor meteo, echipe de control din partea Prefecturii Vâlcea şi Pompierilor Militari, au făcut controale în Primăriile din judeţ pentru a vedea dacă a fost respectat graficul de permenenţă, aşa cum era prevăzut pe toată perioada averizării. S-a urmărit dacă personalul era instruit corespunzător, dacă ştia semnificaţia codurilor, dacă ştia cum să ia legătura cu primarul comunei, ş.a. „Pentru neorganizarea serviciului de permanenţă, primarii localităţilor Mateeşti, Grădiştea, Zătreni, Alunu, Sineşti, Roeşti, Ioneşti, Prundeni, Pesceana, Dăeşti, Câineni, Lădeşti, Ghioroiu şi Măciuca au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei", se spune într-un comunicat semnat de Silvia Carmen Constantinescu, consilierul prefectului.


Nu erau nici luminile aprinse în primărie


Din rândul celor catalogaţi ca... „neorganizaţi", am vrut să aflăm câteva păreri. „Eu cred că lista localităţilor cu primari sancţionaţi au luat-o de pe Internet. Primăria Prundeni este cea mai bine organizată primărie din judeţ şi oricine poate să vină şi să vadă acest lucru. Sau poate au vrut să vină la Primărie şi au nimerit la sediul vechi, acum al poliţiei. Nimeni nu a văzut echipa de control la Prundeni ", a spus edilul Ion Horăscu. O altă părere, la o altă primărie amendată. „Omul meu care era de serviciu la primărie s-a dus să îşi afacă afacerile. Aşa că nu l-au găsit. Nu erau nici măcar luminile aprinse în primărie. Eu o să iau bani pentru amendă de la cel care era de serviciu De ce să plătesc din buzunarul propriu ?", a spus primarul din Mateeşti, Nicolae Stănişor. Alţi 27 de primari au fost avertizaţi cu... „ruşinică", iar pentru bună organizare au fost evidenţiate Primăriile Băbeni, Drăgăşani, Berislăveşti, Berbeşti, Mihăeşti, Stroeşti, Horezu, Budeşti, Bărbăteşti, Vaideeni, Frânceşti.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite