Preluare de ştafetă la Primăria Râmnicului într-o manieră „fair-play”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul primar al Ramnicului, Emilian Francu, l-a felicitat pe fostul edil, Romeo Rădulescu, pentru realizări
Noul primar al Ramnicului, Emilian Francu, l-a felicitat pe fostul edil, Romeo Rădulescu, pentru realizări

Noul primar, Emilian Frâncu, i-a mulţumit fostului primar, Romeo Rădulescu, pentru toate lucrurile bune realizate.

Predarea de ştafetă la Primăria Râmnicului, între fostul primar al municipiului, Romeo Rădulescu şi noul primar al urbei, Emilian Frâncu, s-a realizat într-o manieră de fair-pay. „Remarc modul civilizat prin care transferul de mandat se realizează la nivelul municipiului, ocazie cu care am descoperit în fostul primar Romeo Rădulescu un partener cu care pot discuta aspectele cele mai importante ale succedării la conducerea Primăriei. La întâlnirile ce au urmat zilei de 10 iunie - concertul de închidere a stagiunii Filarmonicii "Ion Dumitrescu", inaugurarea terenului de sport sintetic de la Şcoala Generală nr. 4 sau, de câteva ori, în biroul Primarului - disponibilitatea mea către dialog a găsit în domnul Romeo Rădulescu un răspuns pe măsură, cu consecinţe benefice pentru comunitatea Râmnicului. Subliniez atitudinea civilizată a domnului Rădulescu din perioada post-electorală şi îi mulţumesc pentru toate lucrurile bune realizate, alături de Consiliul Local, în mandatul în care a condus destinele municipiului Râmnicu Vâlcea", a spus noul primar Emilian Frâncu.


Firescul legilor democraţiei


„Faptul că Râmnicul are un nou primar este o continuare firească a procesului democraţiei şi a votului exprimat în ziua alegerilor. Au fost alegeri care s-a desfăşurat normal şi au exprimat voinţa locuitorilor Râmnicului, în beneficul cărora mi-am pus devotamentul şi priceperea",
a spus Romeo Rădulescu, fostul primar al Râmnicului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite