„Capitala Verde a României”, Râmnicu Vâlcea, cu „V” de la Verde

Râmnicu Vâlcea participă la Competiţia „Capitala Verde a României". Oraşul căştigător va putea folosi acest titlu pe tot parcursul anului 2012, concursul fiind organizat de Ministerul Mediului şi Pădurilor în parteneriat cu S.C. United Romania Breweries Bereprod S.R.L. Iată cum vede Primăria, Povestea oraşului Râmnicu Vâlcea.

Trăia odată ca niciodată, pe lumea asta, un Oraş. Era un Oraş care fusese numit, de-a lungul vremurilor, în fel şi chip: pentru mari domnitori din istoria ţării, fusese "Oraş domnesc"; un ales învăţat îl numise "capitala tiparului românesc"; un timp a fost cunoscut ca "Oraşul pensionarilor", iar, după multe controverse şi cercetări ale istoricilor, s-a stabilit că în el s-a cântat pentru întâia dată imnul "Deşteaptă-te, române!"... asta cândva, demult, pe la pa'şopt.
Oricum, multele astfel de denumiri nu i-au creat Oraşului de la poalele Capelei (iată, încă una!) vreo problemă de identitate. Dimpotrivă, el a ştiut să adune ce-i mai bun din toate faptele petrecute în istoria sa şi să meargă mai departe. Aşa că, prin 1999, Oraşul primea de la Comisia Europeană diploma de Oraş în drum spre integrare europeană... iar la vremea aceea era singurul din ţară care primea o astfel de distincţie. Şi asta pentru că îşi mătura bine străzile, pentru că nu arunca gunoiul la întâmplare, pentru că avea grijă de parcuri şi pentru multe alte astfel de isprăvi pe care cei de acolo le numeau "protecţia mediului".
În anii care au urmat, alte diplome au tot venit, pe măsură ce şi faptele bune s-au înmulţit. Oraşul şi-a construit un loc de depozitare a gunoiului după toate condiţiile locuitorilor din Comunitatea Europeană, oamenii care trăiau într-însul rânduiau frumos deşeurile de diferite feluri în nişte cutii mari şi frumos colorate, iar, printr-o vrajă, gunoiul menajer se transforma în compost roditor. Pe trupul Oraşului s-au sădit mai mult de 10.000 de noi copaci şi nenumărate flori, iar autobuzele mari şi urât mirositoare cu care oamenii călătoreau dintr-o parte într-alta au început să dispară şi în locul lor au apărut altele noi, care nu mai făceau mult zgomot şi mizerie. Parcurile au fost îngrijite şi pe dealul pe care Oraşul se mai rezema din când în când, să-şi tragă sufletul, se aranjă un preafrumos loc de preumblare. S-a construit un bulevard larg, cu cateva sute de magnolii pe mijloc, piste de biciclete au fost desenate de-al lungul şi de-a latul său şi la răscrucile celor mai circulate drumuri s-au construit nişte cercuri mari, pe care şoferii le înconjurau în ordine, iar astfel luminiţele roşii, care ţineau maşinile pe loc cu motorul pornit, s-au împuţinat. Două poduri noi s-au ridicat peste apa Olăneştiului, ce taie Oraşu-n jumătate, şi un altul, numit pasaj, se pregăteşte să se arunce peste drumul de fier ce poartă trenuri în sus şi-n jos, astfel încât forfota automobilelor să se limpezească, iar aerul să devină tot mai curat.

După toate acestea, Oraşul s-a gândit că e momentul să-şi găsească un nou nume, mai ceva decât cele de dinainte şi mai potrivit cu vremurile de azi. Aşa că acum, când cineva îl întreabă "cum te cheamă, Oraşule?", el răspunde mîndru şi sigur de sine: "Râmnicu Vâlcea - cu V, de la Verde".