Legiştii au dat verdictul! Porcul l-a omorât pe stăpân rupându-i traheea şi o arteră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lovitura dată de porc cu copita a fost atât de puternică încât proprietarul nu avea şanse să supraviţuiască. Moartea s-a datorat hemoragiei puternice

Medicii legişti au făcut azi lumină în cazul, rar întâlnit, în care un porc şi-a omorât stăpânul. Reamintim că pe Gheorghe Cocoş (49 ani), din Călimăneşti-Vâlcea, cartierul Jiblea, l-a omorât porcul, miercuri dimineaţa, în momentul în care proprietarul a încercat să-l sacrifice în curtea gospodăriei. „Bărbatul a murit din cauza unei rupturi de trahee produsă de copita porcului pe care tocmai încerca să-l sacrifice. Tot cu copita, porcul i-a produs şi o ruptură de arteră subclaviculară stângă. Moartea a fost instantanee şi a avut loc ca urmare a hemoragiei interne şi externe, foarte puternică. Bărbatul nu ar fi avut nicio şansă să supravieţuiască în asemenea condiţii", a spus dr. Florian Ghiţă, şeful Serviciului de Medicină Legală Vâlcea, cel care a necropsiat trupul bărbatului. În evidenţele Poliţiei moartea va fi considerată suspectă dar se va da soluţie de Neînceperea Urmăriri Penal (NUP), porcul fiind în cele din urmă sacrificat.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite