Localnicii continuă să dea foc vegetaţiei uscate şi să îşi incendieze casele şi anexele gospodăreşti
0
În ultimele 24 de ore, 13 incendii au izbucnit în zece localităţi din judeţ, la Dănicei şi Buneşti flăcările extinzându-se şi la depozite de furaje.
Incendiile de vegetaţie uscată au continuat în ultimele 24 de ore, pompierii militari intervenind pentru stingerea a 11 hectare de teren cuprinse de flăcări. „În localitatea Dănicei a ars acoperişul unui depozit de furaje şi un depozit de cereale, iar la Buneşti, tot în gospodăria unui localnic, au ars depozitul de furaje şi aproape o tonă de fân, în ambele cazuri incendiile datorându-se folosirii focului deschis pentru igienizarea terenurilor", a spus cpt. Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Pompierii militari au mai intervenit pentru stingerea a şase incendii, tot la vegetaţie uscată, izbucnite la Râmnicu Vâlcea, Mihăeşti şi Drăgăşani, iar membrii serviciilor pentru situaţii de urgenţă au stins incendii la Malaia, Horezu, Guşoeni, Cernişioara şi Amărăşti.