La pârtia de schi de la Vidra încep probele pentru intervenţie în cazul blocării turiştilor în telegondolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă salvamontiştii vâlceni vor participa şi reprezentanţii firmei austriece associate. Pârtiile de schi au fost avizate.

Finalizarea lucrărilor la pârtia de schi de la Vidra - Obârşia Lotrului a intrat în linie dreaptă. Cele două pârtii de schi, una de 2.413 metri, iar cealaltă de 2263 (pe o altă variant) dar şi pârtia de telescaun, de 733 metri, au fost avizate. „Luni, 26 martie, salavamontiştii vor participa la o probă de foc. Cea de intervenţie în cazul blocării turiştilor în telegondolă. Cu siguranţă că vom trece acest examen, vom obţine avizul favorabil, de faţă, în timpul intervenţiei fiind şi reprezentanţii firmei austriece Liner", a spus Mircea Lera, şeful Serviciului Salvamont de la Consiliul Judeţean Vâlcea. Pârtia nu este încă finalizată, spre neşansa turiştilor care la sfârşit de săptămână iau cu asalt zona. „Turiştii trebuie să ştie acest lucru foarte clar, pentru că ne confruntăm cu mulţi oameni, mai ales sâmbăta şi duminica, care vin să schieze şi trebuie să-i redirijăm spre alte pârtii. Dacă vremea va continua să se încălzească foarte repede, este posibil ca primii schiori pe pârtie să poată fi văzuţi la Vidra abia iarna care vine, anul acesta. Oferta de schi de la Vidra este la fel ca la Poiana Braşov, dar peisajul întrece cu mult Valea Prahovei", a mai spus Mircea Lera. La Vidra va funcţiona o tele gondolă, două teleschiuri şi un telescaun.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite