Ocoalele silvice au fost amendate de către pompieri că nu s-au apărat de incendii
0De la începutul lunii mai, în urma controalelor făcute la Direcţia Silvică, la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic, la gaterele de prelucrarea lemnului, pompierii au dat 20 de sancţiuni de 7.500 lei.
Pompierii militari au făcut de la începtul lunii mai până în prezent un număr de 38 de controale la Direcţia Silvică, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, la 15 ocoale silvice, 18 operatori economici de prelucrare a lemnului, două parcuri naţionale şi o obşte. „S-au constatat 234 de deficienţe, fiind înlăturate 139 dintre acestea. Neregulile descoperite sunt atât de natură organizatorică (neîntocmirea documentelor şi evidenţelor specifice activităţii de apărare împotriva incendiilor), de natură constructivă (amplasarea centralelor termice în spaţii necorespunzătoare) cât şi de natură tehnică (exploatarea instalaţii electrice cu deficienţe)", a spus Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea. Pentru neregulile constate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 7.500 lei.
La obiectivele controlate, au fost executate şase exerciţii de evacuare şi intervenţie la care au participat peste 70 de persoane.