Pe lângă corn şi lapte, elevii primesc zilnic la şcoală şi câte un măr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fructele sunt oferite de Consiliul Judeţan Vâlcea care a primit permisiunea de la Ministerul Agriculturii să suplimenteze masa elevilor de la clasele I-VIII cu un fruct care trebuie să aibă cel puţin 110 grame.

Toţi elevii de clasele I-VIII din şcolile generale vâlcene au început să primească, începând din această lună, şi câte un măr. Campania trebuia să înceapă încă din luna octombrie, dar programul a fost întârziat din cauză că ofertele pentru achiziţie au fost respinse deoarece nu îndeplineau condiţiile impuse de Guvern. „Nu ne-am împăcat cu acest eşec şi am considerat că era un drept al copiilor şi o mare obligaţie pentru noi să încurajăm consumul de fructe în şcoli. La memoriul adresat Direcţiei generale de Politici în Sectorul Vegetal, din Ministerul Agriculturii, am primit răspuns favorabil de a relua procedurile de atribuire a contractului", a spus Ion Câlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Merele trebuie să îndeplinească condiţia să nu fie mai mici de 110 grame, preţul unui măr fiind 0,253 lei. „Tentaţi de produsele de fast-food, copiii de azi nu prea mai mănâncă fructe. Acum vor avea zilnic un aport de vitamine sănătoase provenite din merele care se dau la şcoală. Idea oferirii câte unui măr fiecărui elev este bine venită", a spus dr. Cristiana Gândăcioiu, medic pentru Promovarea Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică.
Merele vor fi oferite până la sfârşitul anului şcolar. „Că merele s-au dat abia acum se datorează modificărilor intervenite în legislaţie privind atribuirea contractelor de achiziţie publică", a mai spus Ion Câlea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite