Lacul Frumos, o poartă dechisă către Dumnezeu
0
„Doctor de suflete", părintele Zelig Galaction trimite corespondenţe celor care-i cer sfatul spunându-le că răbdarea este un pom cu frunze amare dar dulci
La doar 11 kilometri de Râmnicu Vâlcea, la Vlădeşti, există un loc unde, se spune, că energia pozitivă a acelor ţinuturi este benefică pentru toţi care au curajul de a porni în călătorie, traversând prin pădure, pe un drum extrem de anevoio ca să ajungă la Lacul Frumos. Aici, pe un platou din imediata vecinătate a unui lac, în anul 1994, doi bătrâni din sat, Avrinte Traian şi Mihai Clujan, ajutaţi de Paisie Vasile Oglu, de la Mănăstirea Frăsinei, au ridicat o bisericuţă. Înzestrat de Dumnezeu cu un suflet „cât roata cerului", cu o memorie extraordinară şi o voce care alină suferinţele, părintele Galaction Zelig, a făcut din acel ţinut, unul de poveste. Îl întreb câte feţe bisericeşti slujesc la lăcaşul de cult şi... cu umorul neaoş, îmi răspunde: „Lacul Frumos este o mănăstire pentru 100 de călugări, minus 99 de călugări. Sunt singur aici în armonie cu natura şi Dumnezeu". Locuitorii din Pleaşa, sat izolat de tumultul civilizaţiei, vin şi se roagă sau ascultă poveţele părintelui... „doctor de suflete". Mulţi dintre oamenii cu „stare" au trecut pragul Mănăstirii Lacului Frumos, iar cei care au ajutat la ridicarea lăcaşului sunt trecuţi la loc de cinste.
Vezi AICI Galerie Foto sau dă click pe poză
Copii care merg spre Fundatura, drum ce trece prin faţa Mănăstirii Lacul Frumos. În centru, părintele Galaction Zelig.
Rugăcine prin corespondenţă
Părintele Zelig are sufletul deschis pentru oameni care îi scriu, îşi spun suferinţa sau îi cer sfatul. El le trimite rugăciuni, prin corespondenţă, una dintre ele v-o reproducem şi noi: „Îmi scrie mama; ţi-am făcut mormânt,/că nu se ştie ce şi cum şi când.../Tu chiar dacă de ţii în Bucureşti/Ştiu eu cât de străin şi singur eşti/Are gărduţ-de-fier de ne desparte,/Dar vom fi mai aproape după moarte. E din beton.Să nu fi supărat/ Dar toţi vecinii s-au asigurat./Ţi-am pus compot de vişini şi gutui/Dar dacă vrei să ţi-l trimit să-mi spui./ A venit toamna. Vremea e ploioasă/ Şi poate n-o să poţi veni acasă./ Să nu te culci târziu. Ştiu eu cum eşti/ Şi să te îmbraci mai gros să nu răceşti/ Noroc şi sănatate dragul meu./ Mormântul din beton l-am plătit/ Eu...". Despre „leacurile sale sufleteşti" părintele ne-a spus: „Îi încurajez ca în fiecare an să aibă sănătate şi oamenii să aibă darul răbdarii. Răbdarea este un pom cu frunze amare dar foarte dulci".
Se încarcă comentariile...
