Spectacol de teatru şi film la Mănăstirea Hurezi închinat „Sfinţilor Martiri Brâncoveni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Manastirea Hurezi au loc manifestari dedicate apropierii implinirii a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni
La Manastirea Hurezi au loc manifestari dedicate apropierii implinirii a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni

Evenimentul închinat apropierii împlinirii a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni mai cuprinde un simpozion internaţional şi un concert de muzică bizantină.

Pe 22 septembrie, la Mănăstirea Hurezi, actorii teatrului Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea vor prezenta premiera spectacolului „Martiriul Sfinţilor Brâncoveni", un colaj teatral-filmic scris de diaconul Codruţ-Dumitru Scurtu, cu contribuţia regizorului Grigorie Gonţa, costumele Maria Dore. „Acest eveniment cultural este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului în colaborare cu Fundaţia «Nişte ţărani», Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Teatrul Municipal Ariel", ne-a spus Doina Miclezi, directorul Teatrului Ariel.
Spectacolul face parte dintr-o manifestare mai amplă, desfăşurată pe 21 şi 22 septembrie, la Mănăstirea Hurezi şi intitulată „Tripticul spiritual-cultural închinat «Sfinţilor Martiri Brâncoveni»"
Pentru că în anul 2014 se vor împlini 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014), Arhiepicopia Râmnicului, Fundaţia „Nişte Ţărani" sub patronajul Mitropoliei Olteniei au început deja o serie de manifestări spiritual culturale.
Azi, 21 septembrie, are loc simpozionul internaţional „Jertfa creştină şi sacrificiul uman în Europa medievală şi postmodernă", la care participă IPS dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Varnava, Mitropolit de Neapolis şi Stavrupoleos, acadenicienii Dan Berindei, Răzvan Theodorescu, profesorul Ilie Bădescu, membru al Academei Oamenilor de Ştiinţă, profesori-doctori de la universităţi din Germania, Anglia şi România. Coordonatorii simpozionului sunt PS Emilian Lovişteanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului şi scriitorul Dinu Săraru. Tot azi, la ora 18.00 are loc un concert de muzică bizantină.
Împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014) va culmina, în anul 2014, cu aducerea la Mănăstirea Hurezi, de la Arhiepiscopia Râmnicului, a unui fragment din moaştele „Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu", ctitorul Mănăstirii Hurezi, demers ce a primit aprobare din partea PF Daniel, patriarhul Bisericii Române Ortodoxe.
Sfinţii Martiri Brâncoveni rămân în conştiinţa neamului românesc şi a Europei creştine prin asumarea jertfei martirice în mărturisirea lui Hristos Dumnezeu, dar şi prin activitatea culturală pe care au desfăşurat-o. Ei au dat naştere unui nou stil arhitectural, stilul brâncovenesc, o îmbinare armonioasă în arhitectură, pictură murală şi sculptură a stilului neo-bizantin cu ideile novatoare ale renescentismului italian.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite