Mânăstirea Hurezi este vizitată azi de soţia ambasadorului SUA la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doamna Elizabeth Brown Gitenstein va merge la un meşter olar să vadă cum „prinde viaţă" celebrului „Cocoş de Hurez" şi se va întâlni cu membrii Clubului 4 H.

Azi, 16 mai, oraşul Horezu are oaspeţi de seamă, fiind vizitat de Elizabeth Brown Gitenstein, soţia ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. „A fost o vizită anunţată din timp, doamna Gitenstein fiind pentru prima oară la Horezu. În primul rând va vizita Clubul 4 H din Horezu, club fondat în SUA dar care are filială şi în Horezu. Programul este unul foarte riguros, va fi o vizită la Mânăstirea Hurezi dar şi în satul Olari, la un meşter ceramist, apoi la Galeriile de Artă Populară de la Casa de Cultură. Dacă va avea timp, vrem să-i propunem să viziteze şi muzeul pe care l-am deschis zilele acestea la Şcoala din Râmeşti, un muzeu făcut cu «obiecte de suflet" strânse de la locuitorii din zonă", a spus primarul Constantin Niţu.


Vizite fără contravizite, din cauză de buget


Primele contacte oficiale dintre horezeni şi americani au fost stabilite în urmă cu mai mulţi ani. În anul 2011 şase familii de americani au venit şi au petrecut  vacanţa la familii din Horezu. „Anul acesta vor veni mai multe familii de americani la noi, cei care au venit anul trecut spunând că îşi vor aduce şi prietenii. Din păcate noi nu ne-am putut duce la ei, problemele de buget ale copiilor horezeni fiind principalul impediment. Noi îi aşteptăm însă cu mult drag", a mai completat primarul Niţu. Soţia ambasadorului american va fi însoţită de doamna Kiki Harris Skagen Munshi, fost ataşat cultural al Ambasadei SUA la Bucureşti, reprezentantul localităţii Julian, Districtul San Diego - California în relaţiile frăţeşti de colaborare stabilite cu oraşul Horezu la data de 15 septembrie 2011. Masa care se va servi oaspeţilor la Mănăstirea Hurezi va fi una ce va conţine produse tradiţional specifice zonei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite