„Lupişorii” vor primi botezul cercetăşesc pe drumuri de munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitorii cercetasi vor rosti rosti azi legamantul cercetasesc pe drumuri de munte
Viitorii cercetasi vor rosti rosti azi legamantul cercetasesc pe drumuri de munte

Ei vor pleca la „vânătoare" prin pădurea Capela, iar în momentul rostirii legământului cercetăşesc sunt însoţiţi de părinţi, fraţi sau bunici

În pădurea Capela, azi, 18 martie, cercetaşii cu vârsta între 7 şi zece ani din haiticul (unitatea) „Lupii albi" vor rosti legământul cercetăşesc. Cei 38 de lupişori vor pleca la vânătoare pe potecile Capelei şi se vor întoarcere pe platoul de la „Releu", unde vor participa la ceremonialul de consacrare ca membrii ai marii familii a cercetaşilor. Vor fi alături de ei părinţii şi bunici, fraţii şi surorile dar şi instructorii lor, înv. Ilie Costinescu, tinerele lidere cercetaşe Alexandra Bitică şi Adriana Pantelimon şi colegul lor, tânărul lider Alexandru Frigură.
Azi, lupişorii, cei mai mici cercetaşi ai Centrului local „Mircea cel Batran" Râmnicu Vâlcea al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României" vor promite să facă tot posibilul pentru a deveni membrii de nădejde ai organizaţiei, să crească şi să înveţe pentru a ajunge cetăţeni responsabili ai comunităţii din care fac parte şi ai ţării lor.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite