Biserica din Măciuceni a fost la un pas de a fi mistuită de flăcări într-un incendiu pus de persoane necunoscute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul localităţii spune ca Poliţia trebuie să îşi facă datoria şi să îi găsească pe cei care au generat incendiul. În replică, şeful poliţiei locale spune că nu a fost anunţat de incendiu.

Pompierii militari au fost solicitaţi, ieri după amiază, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a apărut în imediata vecinătate a unei bisericuţe din lemn din comuna Măciuca, satul Măciuceni. Până ca flăcările să fie stinse, au ars 3,5 hectare de vegetaţie uscată, iar focul s-a apropiat de micuţa bisericuţă, mistuind gardul împrejmuitor pe o lungime de nouă metri. „La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, pompierii au stins incendiul înainte ca flăcările să se propage la biserică şi la alte bunuri situate în apropiere. Cercetările preliminare arată că, incendiul ar fi izbucnit în urma folosirii focului deschis, în spaţii deschise, de către persoane necunoscute, pentru generarea incendiului ", a spus cpt. Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Nemulţumirea primarului localităţii vine la adresa poliţiei locale. „Poliţiştii să îşi facă datoria şi să afle cine a pus focul, iar localnicii să nu mai sune, cum văd un foc pe câmp, repede la 112", a spus Maria Floroiu. De la Secţia nr. 10 Poliţie Rurală Măciuca, scms. Ilie Bădică, ne-a spus: „Eu am plecat aseară la ora 22.00 de la secţie, dar nimeni nu ne-a sesizat în legătură cu incendiul".

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite