Consecinţele secetei şi neglijenţei oamenilor: pe primele nouă luni din 2012 au fost de două ori mai multe incendii decât în tot anul 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai violent incendiu din 2012 a fost la o fabrică de vopseluri din  Budeşti
Cel mai violent incendiu din 2012 a fost la o fabrică de vopseluri din Budeşti

Află care au fost incendiile din judeţul Vâlcea care au durat cel mai mult şi care au fost cele mai periculoase intervenţii ale pompierilor militari din acest an.

Foarte multe incendii au avut loc anul acesta în judeţul Vâlcea, faţă de anii trecuţi. „Pe primele nouă luni din an ne-am înregistrat cu 1.156 de incendii, faţă de 2011 când, pe întreg anul, au fost 641 de incendii. Multe dintre ele au fost la vegetaţia uscată", ne-a spus mr. Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Neglijenţa oamenilor, dar şi seceta prelungită au fost principalele cauze care au propagat focul chiar şi în locuri unde flăcările sunt tot mai greu de stins: incendiile din munţi. „Oamenii nu înţeleg că nu este recomandată igienizarea terenurilor prin ardere. Anul acesta, vremea călduroasă a venit mai târziu, vegetaţia a crescut mare şi odată incendiată, pe fondul secetei prelungite şi a lipsei de umiditate din sol, ba chiar şi a rafalelor de vânt, s-au produs foarte multe incendii. Într-o zi liniştită, fără vânt, materialele combustibile de lângă un foc pot fi protejate la circa cinci metri, dar dacă bate vântul, focul nu-l mai poţi controla nici la 100 de metri", a completat mr. Cătălin Popescu.


Incendii care au dat de „furcă" pompierilor


Potrivit pompierilor militari, cele mai greu de stins sunt incendiile din munţi, acolo unde arde pădurea, în special cea de molid. Ca intensitate, în 2012, cel mai virulent a fost incendiul de pe masivul Cozia. În zona stâncoasă, pompierii au acţionat doar cu mijloace de primă intervenţie, de multe ori copacii cuprinşi de foc rostogolindu-se de pe creste şi transformând vegetaţia cu care intrau în contact în torţe incadescente. Cel mai mare, ca întindere, a fost incendiul de la Gura Lotrului. Până şi oraşul Brezoi se „pitise" sub un nor de fum. Cele circa 100 de hectare de pădure cuprinse de flăcări au putut fi observate, zile-n şir, chiar şi de şoferii care tranzitau Valea Oltului. Tot anul acesta, incendii violente au fost şi în pădurile din zona Malaia, pe muntele Puru. În toate cele trei cazuri, pompierii militari au fost ajutaţi de aviaţie, un elicopter împrăştiind apă şi substanţe pentru stingerea pădurilor. Cel mai violent incendiu a fost cel de la Fabrica de vopseluri din Budeşti unde exploziile care s-ar fi putut produce la depozitul de combustibil ar fi creat în zonă un dezastru greu de stăpânit.

Cel mai violent incendiu din 2012 a fost la o fabrică de vopseluri din  Budeşti Cel mai violent incendiu de pădure a fost pe Muntele Cozia Cel mai violent incendiu de pădure a fost pe Muntele Cozia Incendiu de pe Muntele Puru a fost foarte greu de stins

Click pe poze pentru GALERIE FOTO cu incendiile cele mai violente, mai greu de intervenit sau cele mai mari ca suprafaţă, din judeţul Vâlcea, în 2012

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite