Pârjol în 34 de localităţi, în ultimele 24 de ore. Flăcările au ajuns în pădurile din Stoileşti şi Zătreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendii in 34 de localitati valcene intr-o singura zi
Incendii in 34 de localitati valcene intr-o singura zi

Sute de hectare cuprinse de flăcări, focul extinzându-se la mai multe adăposturi de animale, depozite de furaje şi societăţi comerciale

Incendiile din judeţul Vâlcea par că nu se mai termină. Ultimul dintre ele a avut loc în dimineaţa aceasta la un atelier de tâmplărie din cartierul Goranu. În ultimele 24 de ore, pompierii şi serviciile de voluntariat au participat la 65 de incendii. „Pompierii au stins 24 de incendii izbucnite pe 163 de hectare, iar voluntarii au participat la 41 de incendii care au avut loc în 34 de localităţi ale judeţului. Nu avem încă suprafeţele unde au stins incendiile voluntarii", a spus plt. adj. Octavian Fulger, de la ISU Vâlcea. La Stoileşti, sat Geamăna, incendiile s-au exitins şi la pădure, arzând 10 hectare de litieră şi doborâturi, la fel şi în localitatea Zătreni unde 40 de hectare le litieră de pădure au fost mistuite de flăcări. În „pârjolul" din ultimele 24 de ore de la Grădiştea, Pârâieni, Goleşti, Alunu au ars şase anexe gospodăreşti, iar la Ioneşti, flăcările au cuprins magazia unei societăţi comerciale.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite