Vremea rece a pus pompierii pe jar. Din cauza drumurilor impracticabile, maşinile de intervenţie nu pot ajunge mereu până la locul incendiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii sunt tot mai des chemati sa stinga incendiile produse in sezonul rece
Pompierii sunt tot mai des chemati sa stinga incendiile produse in sezonul rece

Pentru că nu au putut să treacă cu autospeciala peste un râu, la Budeşti, comună afalată îmediata apropiere a Râmnicului, pompierii au stins incendiul cu găleţile cu apă

La o casă de locuit din comuna Budeşti, din satul Aninoasa, a izbucnit aseară un incendiu, din cauza scânteilor de la coşul de fum deteriorat. „Pompierii nu au putut să ajungă la imobilul respectiv, pentru că nu au putut trece un râu, iar incendiul a fost stins de către pompieri cu ajutorul găleţilor cu apă", a spus cpt. Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Casei i-a ars acoperişul şi s-a deteriorat tavanul, valoarea pagubelor fiind de 30.000 lei, iar a bunurilor salvate de 80.000 lei. ŞI la Râmnicu Vâlcea a izbucnit aseară un incendiu pe strada Ion Otetelişanu, unde iarăşi a ars acoperişul, cauza fiind tot coşul de fum neizolat. Şi sala de sport a Colegiului Energetic, situată în imediata vecinătate a sediului Pompierilor din Râmnicu Vâlcea, a fost ieri cât pe ce să fie mistuită de flăcări. Un incendiu izbucnit din cauza unui scurt circuit la un cablu electric a fost stins de pompieri înainte ca acesta să se extindă. „Ne aşteptăm ca în sezonul rece numărul intervenţiilor să crească", a mai spus cpt. Cătălin Popescu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite