UPDATE. Braconierii l-au împuşcat pe bărbatul care păzea lanurile de porumb, la Suteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un barbat se zbate intre viata si moarte dupa ce a fost impuscat, se pare accidental, la Sutesti-Valcea
Un barbat se zbate intre viata si moarte dupa ce a fost impuscat, se pare accidental, la Sutesti-Valcea

Apelul a fost primit pe 112, iar poliţiştii încearcă să afle cine l-a împuşcat. Cea mai plauzibilă variantă este că bărbatul a fost împuşcat accidental.El se află internat la Spitalul din Craiova.

UPDATE. Bărbatul care a fost împuşcat de braconieri îşi păzea recolta de porumbi


Petre Duţu (65 ani), din Drăgăşani, cel care a fost luat în cătarea unei arme de vânătoare, a fost confundat cu un vânat. Bărbatul se afla să păzească lanurile de porumbi din zonă de invazia mistreţilor şi a hoţilor când indivizi veniţi la braconaj, au tras şi l-au ţintit, provocându-i şapte plăgi împuşcate, cu alice. Cel mai probabil braconierii au crezut fie că au de-a face cu um mistreţ, fie cu un fazan. Victima se afla la pază împreună cu un alt cetăţean, acesta sunând pe 112 că i-a fost împuşcat colegul. „Nu am avut nicio vânătoare organizată în zona Suteşti. Acolo s-a întâmplat altceva şi urmează să îşi spună cuvântul poliţia", a spus ing. Sorin Neagoe, de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sporitvi Vâlcea. Poliţiştii vâlceni caută doi bărbaţi care au fost văzuţi în zonă, aceştia fiind principalii suspecţi.


În noaptea de 11/12 iulie, un apel primit pe 112 anunţa că un bărbat se află împuşcat pe un câmp ce aparţine de comuna Suteşti, localitate aflată în apropierea oraşului Drăgăşani. Un echipaj SMURD a găsit victima într-o baltă de sânge prezentând răni de alice la nivelul umărului şi hemitorecelui. Împuşcatul a fost transportat la Spitalul din Drăgăşani, însă starea sănătăţii lui fiind gravă a fost dus apoi la Spitalul din Craiova. „Poliţiştii fac cercetări pentru a afla cine este cel care a tras. Cel mai probabil se pare că bărbatul a fost împuşcat accidental", a spus sinsp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.


Vom reveni.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite