Un bărbat a fost arestat şi urmează să fie extrădat pentru furturi comise pe teritoriul Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul este audiat în acest moment de polițiștii criminaliști
Bărbatul este audiat în acest moment de polițiștii criminaliști

Bărbatul care şi-a schimbat numele pentru ca să îşi piardă urma, se află în arestul Poliţiei Argeş până când mandatul său european de arestare va fi tradus oficial şi înmânat judecătorilor Curţii de Apel Piteşti.

Daniel Stoica, în vârstă de 30 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost săltat ieri (16 august) de la locuinţa sa de către poliţiştii de la Biroul Urmăriţi împreună cu cei de la Biroul de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului. „Pe numele lui Daniel S. exista un mandat european de arestare emis de autorităţile germane, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, comis pe teritoriul Germaniei. Judecătorii Curţii de Apel Piteşti urmează să se pronunţe dacă vor dispune extrădarea către autorităţile judiciare din Germania", a spus sinsp. Alina Elena Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea. Pe site-ul Curţii de Apel Piteşti se menţionează că „Se dispune arestarea persoanei solicitate Stoica (fost Alexandru) Daniel pe o durată de cinci zile, începând cu data de 16 august şi până la data de 20 august 2012 inclusiv. Stabileşte termen la data de 20 august 2012, ora 09.00 pentru ca procurorul să depună mandatul european de arestare, tradus în limba română. Cu recurs", soluţie pronunţată în şedinţă publică de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de famlie.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite