O competiţie dură de motociclism se desfăşoară în Munţii Lotrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Competiţie dura de motociclism pe trasee din Muntii Lotrului
Competiţie dura de motociclism pe trasee din Muntii Lotrului

Aproximativ 600 de persoane, printre care şi piloţi veniţi din Ungaria, Bulgaria, Austria, Germania, Grecia sau sportivi independenţi din ţările nordice vor participa la competiţia organizată între 20-22 iulie.

Tabăra motocicliştilor va fi în staţiunea Voineasa-Vâlcea, de unde se va da şi startul competiţiei care îşi propune să promoveze motociclismul în afara asfaltului, dar şi promovarea traseelor montane ce pot fi parcurse pe motocicletă, ATV, bicicletă, etc. Anul acesta se estimează că vor participa în jur de 600 de persoane, incluzând şi organizatorii, membrii Federaţiei Române de Motocros, piloţi, oficiali. Deşi este o considerată competiţie naţională, vor participa şi sportivi din ţări precum Ungaria, Bulgaria, Austria, Germania, Grecia sau sportivi independenţi din ţările nordice. Competiţia de motociclism pe teren variat Enduro-Maniaco-Depresiv este organizată de „Free Bike Team" Râmnicu Vâlcea împreună cu Federaţia Română de Motociclism, în cadrul Cupei României la Hard Enduro, contând în clasamentul general al campionatului de Hard Enduro al României. Mulţi dintre sportivii participanţi şi-au câştigat renumele atât în competiţiile interne de enduro, endurocross sau hard-enduro cât şi în competiţii internaţionale precum Red Bull Romaniacs, raliul Faraonilor, Paris-Dakar. Prima zi este destinată calificărilor, celelate două fiind pentru traseu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite