Suspiciune de intoxicaţie cu Salmonella în cazul persoanelor care au servit masa la restaurant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focarul de toxiinfecţie alimentară va fi anunţat pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Analizele de laborator nu au fost însă relevante, iar diagnosticul a fost pus doar clinic.

Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a finalizat ancheta epidemiologică în legătură cu persoanele care s-au prezentat la spital în primele zile după Anul Nou, după ce au servit masa la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, fiind diagnosticate cu toxiinfecţie alimentară. „Din păcate, analizele nu au fost relevante şi nu am depistat, clar, ceva. Pe site-ul Ministerului Sănătăţii vom anunţa focarul de toxiinfecţie alimentară cu Salmonella, cel mai probabil provenită de la aperitivele care s-au servit la unitatea respectivă. Diagnosticul a fost pus clinic, ţinând cont că mai multe persoane care au servit masa în acelaşi timp, la aceeaşi unitate, au prezentat simptomatologie comună: un debut brusc al bolii, cu febră, diaree, vărsături", a spus dr. Lorena Mărgăritescu, director adjunct la DSP Vâlcea. Iniţial, au fost anunţate oficial 16 persoane care au prezentat stare de rău după ce au servit masa la Restaurantul OK-Events, numărul celor care au cerut îngrijiri crescând la 24, trei fiind internaţi.Unul dintre patroni, Doru Paraschiv, declara că „Nu avem nicio vină pentru cele întâmplate". Atât personalul de la bucătărie cât şi cei care a servit în noaptea respectivă au fost examinaţi medical, dar analizele nu au indicat existenţa vreunui purtător de microbi. „În afară de amenda care a primit-o unitatea respectivă, de 1.600 lei, pe care o pot contesta, nu mai putem da o altă sancţiune, diagnosticul fiind de suspiciune de intoxicaţie cu Salmonella. Nu putem spune nici din care produs de la aperitiv s-a datorat. Persoanele care au cerut banii înapoi, trebuie să se adreseze în altă parte, nu la noi", a mai spus dr. Mărgăritescu. La Protecţia Consumatorului s-au înregistrat patru sesizări, însă cei care ar dori recuperarea sumelor cheltuite, trebuie să se adreseze instanţei de judecată.


Nereguli cu toptanul în unităţile turistice, de cazare şi alimentaţie


Controlul care s-a făcut în perioada 19 decembrie - 5 ianuarie 2012 în unităţile turistice de cazare şi alimentaţie publică din Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti şi Râmnicu Vâlcea, de către o comisie mixtă din care au făcut parte reprezentanţii Prefecturii, Direcţiei de Sănătate Publică, Protecţiei Consumatorului şi inspectori al Ministerului Turismului, a scos la iveală un număr mare de nereguli. „În baza Ordinului Prefectului, neregulile au impus continuarea controlului peste termenul prevăzut, până la data de 5 ianuarie 2012. Au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale şi s-au dat 16 avertismente", a spus Carmen Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea. Cea mai mare amendă, de 6.000 lei, a fost dată unei societăţi comerciale pentru neetichetarea produselor alimentare. Produsele care au fost neconforme igienico-sanitar au fost distruse de o societate autorizată. Unitatea unde a apărut suspiciunea de intoxicaţie cu Salmonella nu a fost printre cele controlate prin sondaj.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite