Oraşul Râmnicu Vâlcea întinereşte pe muzică de fanfară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fanfara Copiilor „Gabriel Chaborschi" cântă în aer liber, toate cartierele din municipiu, aducând bucurie în sufletele râmnicenilor de toate vârstele

La orele amiezii, în părculeţul din faţa Casei Tineretului din Râmnicu Vâlcea, la locul de joacă al prichindeilor, au răsunat ieri acordurile muzicii. „Sub genericul «Toamna vine pe acorduri de fanfară!», Primăria a avut iniţiativa ca fanfara să concerteze în toate cartierele oraşului, în zilele de duminică. Am început stagiunea pe 2 octombrie şi o vom finaliza pe 4 decembrie", a spus inimosul dirijor, prof. Andrei Constantin. În jurul gropii cu nisip, copiii de la Fanfara „Gabriel Chaborschi" şi-au început repertoriu, cu piese diverse, de la imnuri, marşuri, la prelucrări folclorice. În scurt timp, locul de joacă al prichideilor a fost înconjurat de zeci de locuitori din cartier, iar câţiva, mai îndrăzneţi, au dansat permanent. Antonie Popa, la cei trei ani, nu s-a oprit din dansat. „Are ureche muzicală şi acasă cântă şi dansează mereu", ne spune bunica lui spre amuzamentul asistenţei. Fanfara care a venit să cânte sub ferestrele apartamentelor din vecinătate a adus bucurie locuitorilor. „Acum 30 de ani, în Râmnicu Vâlcea cânta fanfara militară. Atunci era cu adevărat oraşul pensionarilor. Acum, fanfara copiilor, transformă oraşul într-unul al tinerilor", spune Silvel Prodescu (60 ani). Melodiile trezesc în sufletele asistenţei, amintiri scoase din colbul vremurilor de odinoară. „Eu am locuit în Govora şi acolo era o fanfară care cânta în parc. Este o mare bucurie să-i asculătăm pe aceşti copii. Uităm de boală, de sărăcie şi ni se înseninează sufletele", spune Elena Constantin (73 ani).


Muzica, artă li relaxare

Înfiinţată în anul 2001, Fanfara „Gabriel Chaborschi" a susţinut peste 600 de concerte atât în ţară dar şi în Austria, Italia, Germania, Bulgaria, premiile câştigate de-al lungul anilor fiind numeroase. „În familia mea, tata cântă voce şi la acordeon, iar eu cânt la clarinet", spune cel mai tânăr membru, Mihai Coşerea, elev în clasa a IV-a. Cel mai bun toboşar, Gabi Rizea, de 15 ani, spune că muzica este o formă de afirmare, un prilej de a călătorii şi a vedea oameni şi locuri. „Eu cânt de la 10 ani, iar pentru mine muzica este o relaxare dar şi un mijloc de exprimare a trăirilor prin artă", spune tropetistul Daniel Gheorghe. Fanfara formată din copii de la Liceul de Artă dar şi de la alte şcoli din Râmnic s-a calificat în semifinalele de la „Românii au talent" de la PRO TV.

Concerte în aer liber

Pe 13 noiembrie, la ora 11,30, fanfara va cânta în Parcul „Rotary" din Cartierul Libertăţii, pe 20 noiembrie, ora 11,00, în Cartierul Goranu, pe 27 noiembrie, ora 17,30 în Parcul „Antonio Copetti", iar pe 4 decembrie, ora 11,30, în Piaţa Nord.

image
image
image
image
image

Vezi AICI GALERIE FOTO sau dă CLICK pe POZE

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite