Distracţia de la discotecă s-a terminat tragic. Un mort şi doi răniţi grav în accidentul de la Tomşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adolescentul care a decedat face parte dintr-o familie cu 12 fraţi. Părinţii săi s-au despărţit, iar el a fost crescut de tată şi bunici. Vecinii şi rudele vor ajuta la înmormântare.

În localitatea Tomşani a avut loc în această dimineaţă un grav accident rutier în urma căruia un adolescent şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi bărbaţi au fost grav răniţi. Autoturismul marca BMW condus de Emil Valerian Sandu (37 ani), din Păuşeşti Măglaşi a părăsit carosabilul, într-o curbă la dreapta din localitatea Tomşani, şi s-a izbit violent de copacii de pe marginea drumului, oprindu-se pe un teren viran din vecinătatea DJ 646. Petre Tudor Răducu (19 ani), pasager în BMW, a decedat, iar din accident au mai fost răniţi conducătorul auto, care s-a ales cu traumatism cranio-cerebral şi traumatism la umărul stâng şi Cătălin Şerbănescu (27 ani), din Tomşani, care a suferit leziuni la cap. „Tinerii erau prieteni şi se întorceau de la o discotecă din oraşul Horezu, îndreptându-se către casă. Adolescentul de 19 ani a decedat în drum spre spital", ne-a spus insp. Dănuţ Popa, şeful Şecţiei 7 Poliţie Rurală Horezu. Accidentul a fost anunţat pe 112 de un al patrulea ocupant al BMW-ului, care a scăpat teafăr din accident.


Un copil chinuit


„Cel care a murit este nepotul meu. Provine dintr-o familie săracă, iar pentru înmormântarea lui Tudor au sărit în ajutor vecinii, rudele. Nepotul meu a fost un copil chinuit. N-au putut să-l întreţină şi l-au dat la Şcoala Ajutătoare de la Bistriţa. Nu avea loc de muncă, dar era foarte ascultător. Vine dintr-o familie cu 12 fraţi, unii vitregi, pentru că părinţii lui s-au despărţit, iar el a fost crescut mai mult de tată şi bunici", ne-a spus Ioana Răducu, din Tomşani.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite