Se măreşte raţia la porţia de „sărăcie”. Beneficiarii pot veni să ridice un supliment la alimentele UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Din cei 8.000 de locuitori care aveau acest drept, doar 5.000 s-au prezentat şi au ridicat alimentele de la depozitul de pe Strada Ferdinand

Din cei 8.000 de locuitori ai Râmnicului care au beneficiat de dreptul de a ridica alimente distribuite din fondurile Uniunii Europene, doar aproximativ 5.000 s-au prezentat la depozitul de pe Strada Ferdinand. „Ca urmare a scăderii constante a ritmului de distribuire a alimentelor din ultimele săptămâni, Primăria Râmnicului, cu acordul autorităţilor judeţene implicate în program, va distribui începând de luni, 7 noiembrie, câte o jumătate din cantitatea iniţială celor care deja au dovedit interes pentru aceste produse", a spus Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Data limită până când se vor distribui aceste produse este sfârşitul lunii decembrie. Cei care revin la depozit, vor primi 7 kilograme de făină, 5 kilograme de mălai, 4 kilograme de orez, două pachete de paste făinose, cinci pachete de biscuiţi şi trei pachete de lapte praf.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite