Locuitorii de la sate, fără nicio „leţcaie”, vor fi învăţaţi să devină oameni de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

80 de oameni din judeţele Olteniei vor fi încluşi într-un program finanţat de la UE prin care vor învăţa engleză, abilităţi financiare, să opereze pe calculator şi să conducă o afacere.

Locuitorii din mediul rural din judeţele Olteniei (Vâlcea, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj) care nu au venituri, au şansa să se înscrie într-un proiect finanţat de UE prin care să înveţe cum să îşi deschidă o afacere pe care să o gestioneze în timp. Proiectul, în valoare de 1,7 milioane lei, a fost accesat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), suma nerambursabilă fiind de 1,6 milioane lei, parteneri fiind European Funds Invest şi Brightness Cretive Solution. În staţiunea Voineasa, locaţia unde a fost lansat proiectul, zeci de locuitori din zonă au venit să afle mai multe amănunte despre cum pot şi ei să intre în afaceri, zona fiind una preponderent turistică. Fondurile UE prin care să îşi transforme casele în pensiuni prospere ar fi ca o „mană cerească" pentru localnici.


Poliţia, moaşa comunală


Curioşii şi-au pus întrebarea de ce poliţiştii sindicalişti au fost cei care şi-au asumat soarta să formeze oameni de afaceri în mediul rural. „Poliţia este un fel de moaşă comunală, iar cunoaşterea legii şi în mediul rural, unde informaţia ajunge mai greu, este o oportunitate. Acest proiect, primul al SNPPC, aş spune de pionierat, oferă posibilitatea unor oameni să cunoască legile, mediul de afaceri", a spus Laurenţiu Mihăiţoaia, liderul Sindicatului Poliţiştilor din Dolj, prezent la deschidere.


61 % din tinerii din România nu au lucrat niciodată


Reprezentanţii firmelor partenere au motivat oportunitatea unui astfel de proiect, vorbind despre necesitatea adapătabilităţii forţei de muncă, despre slaba calificare. „Ne confruntăm cu exodul forţei de muncă în străinătate. Aceptăm ca tinerii să plece în alte ţări şi să muncească sub demnitatea lor, să fie exploataţi. Prin acest proiect învăţăm oamenii să îşi conducă singuri o afacere proprie, îi ajutăm pe cei care doresc să îşi schimbe viaţa atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor. Proiectul este un generator de afaceri, un micro-incubator. Cel mai oportun lucru este să ştie cum să atragă fonduri şi să susţină un plan de afeceri. Este îngrijorător că 61 % dintre tinerii din România nu au lucrat niciodată, iar dintre aceştia 61 %, 90 % nu au căutat un loc de muncă. Căutăm oameni dispuşi să se instruiască", a spus Bogdan Manea Dragulin, de la Brightness Creative Solution. Din cele 150 de persoane consiliate din Oltenia, 80 vor fi selectate pentru un program intensiv de formare profesională, finalizat cu diplome autorizate ale Consiliului Naţional de Formare Profesională. Cei intraţi în program în urma selecţiei vor învăţa abilităţi financiare, operare PC, limba engleză şi management de conducere. 30 la sută dintre cei selecţaţi trebuie să fie femei.


Bani UE, capitalul propriu şi şomajul înfloritor


Locuitorii din Voineasa au vrut să ştie unde se fac înscrierile, la ce adresă, unde va fi Centrul Multimedia de Formare Profesională şi dacă s-ar putea face acest centru, chiar la Voineasa. Au primit răspunsuri că vor fi informaţi prin fluturaşi, că locaţiile trebuie să fie într-un centru rural aflat la 20 km. de oraş, că li se vor deconta biletele de transport celor care vor merge la consiliere. „Zona noastră este una preponderent turistică. Este foarte dificil ca cineva care nu are niciun venit să urmeze astfel de cursuri. Pentru a transforma o căsă într-o pensiune trebuie să accesezi fonduri ale UE, dar trebuie să vii şi cu capital propriu, de 20 %. De unde acest capital ?", a vrut să ştie Geani Man, din Voineasa. Răspunsul a fost că localnicii se pot unii şi forma asociaţii prin care să acceseze proiecte. „Eu am terminat Facultatea de Silvicultură, iar zona este una de munte. Nu găsesc un loc de muncă adecvat, iar la şomaj, puţin locuri şi acelea sunt ocupate înainte de a avea loc bursa", a spus Elena Ştefan (34 ani). Proiectul are o durată de implementare de doi ani.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite