La percheziţiile contrabandiştilor de ţigări s-au mai găsit parfumuri, haine şi încalţăminte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei dintre cei 14 membrii ai retelei de contrabanda cu tigari vor fi prezentati azi instantei pentru arestare
Trei dintre cei 14 membrii ai retelei de contrabanda cu tigari vor fi prezentati azi instantei pentru arestare

Din cele 14 persoane învinuite, trei urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE 14.40. Vâlceanul reţinut pentru contrabandă vindea ţigări „la negru" unor distribuitori

Corneliu Mănescu, din Oteşani, este singura persoană din Vâlcea, reţinută. Părerile în sat sunt împărţite. În timp ce unii cred că trebuia să dea de mult socoteală, alţii îl consideră cumsecade.


Vestea că poliţiştii au venit ieri după amiază şi au percheziţionat locuinţa din Oteşani-Vâlcea a lui Corneliu Mănescu s-a împrăştiat repede în sat. Unii îl cred că era un tip cumsecade, la locul lui. „Soţia nu lucrează, nici el nu are loc de muncă. Nu are o casă mai mare decât a altora, iar cei doi copii sunt foarte inteligenţi", spun câţiva dintre localnici. Alţii fac asocierea numelui său cu cel al unor cămătari, spun că ar avea locuinţe la Râmnicu Vâlcea şi Băbeni. Un lucru este cert. El distribuia pachete de ţigări la negru unor comercianţi, care la rândul lor îşi făcuseră reţeaua proprie de vânzare a ţigaretelor. Printre cei luaţi la puricat în acţiunea „Fumătorii" se numără şi o femeie din Popeşti şi un bărbat din Drăgăşani.

La percheziţiile care au vut loc ieri, 24 aprilie, în judeţele Vâlcea, Olt şi în municipiul Bucureşti în rândul contrabandiştilor de ţigări, 14 persoane au fost învinuite, hotărându-se reţinerea a trei dintre ele: Nelu Curt, Mădălin Marin Militaru şi Corneliu Mănescu, aceştia urmând să fie prezentaţi azi, 25 aprilie, instanţei, cu propunere de arestare . „Din cercetările de până acum a reieşit că începând din luna decembrie 2011 şi până în prezent, persoane din judeţele Vâlcea şi Olt au achiziţionat în mod repetat, cantităţi foarte mari de tutun prelucrat despre care cunoşteau că provine din contrabandă, de la alte persoane din Bucureşti. Ulterior, aceste produse erau revândute către alte persoane , în schimbul unor sume de bani, sustrâgându-se astfel de la plata contribuţiilor bugetare", se spune în comunicatul Parchetului d.p.l. Tribunalul Vâlcea.

Dispozitiv utilizat pentru confecţionarea ţigaretelor găsit la percheziţie Tuburi cu filtru folosite pentru confecţionarea ţigărilor de contrabandă Tutun vrac găsit pe perchezitie Incalţăminte fără acte de provenienţă găsită la domiciliul contrabandiştilor de ţigări

Click pe poze pentru Galerie Foto cu obiectele găsite la locuinţele percheziţionate


Maşinile folosite în acţiunile de contrabandă au fost ridicate de anchetatori


Cu spijinul poliţiştilor argeşeni şi a celor din Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, ieri, 24 aprilie s-a reuşit prinderea în flagrant, la Vedea-Argeş, în timp ce avea loc transferul unor importante cantităţi de ţigarete de contrabandă, produse în Republica Moldova, a patru cetăţeni bucureşteni şi doi din judeţul Olt. „În urma celor 17 percheziţii domiciliare au fost ridicate şi indisponibilizate 144.000 ţigarete provenite din contrabandă, 45.000 de tuburi cu filtru care urmau a fi încărcate cu tutun, două dispozitive utilizate pentru confecţionarea ţigaretelor, peste 20 kg. de tutun pentru fumat. Au mai fost ridicate produse de parfumerie de provenienţă străină, cantităţi mari de îmbrăcăminte, încălţăminte, deţinute fără acte legale. S-a luat măsura indisponibilizării acestor produse dar şi a două autovehicule aparţinând învinuiţilor, folosite la comiterea faptelor ", se mai spune în comunicatul Parchetului. Curt Nelu, Mădălin Marin Militaru şi Corneliu Mănescu vor fi prezentaţi azi Judecătoriei Rm. Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite