A început pregătirea medicilor în Germania pentru Centrul de Tratament Ocologic de la Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de Tratament Oncologic de la Râmnicu Vâlcea va fi inaugurat la inceputul lui 2013
Centrul de Tratament Oncologic de la Râmnicu Vâlcea va fi inaugurat la inceputul lui 2013

În viitorul centru vor lucra 24 de persoane, printre care doi medici specialişti în radoterapie, doi în radiologie, un fizician medical, şase tehnicieni şi şase recepţioniste

Darea în folosinţă a unui Centru Oncologic la Râmnicu Vâlcea a intrat într-o nouă etapă. Între Consiliul Judeţean Vâlcea şi Societatea German Health Care Consulting Bucureşti au avut loc discuţii în legătură cu armonizarea prevederilor contractuale cu legislaţia, elaborarea şi aprobarea studiului de oportunitate şi pregătirea logisticii necesare pentru începerea lucrărilor de investiţii. S-a convenit că 24 de persoane vor lucre în viitorul centru printre care 2 medici specialişti în radioterapie, 2 medici specialişti în radiologie, un fizician medical, 6 tehnicieni, 6 recepţioniste etc. Întregul personal medical urmează să fie specializat în Germania, motiv pentru care chiar în această săptămână un prim grup de medici va începe stagiul de pregătire la Centrul Oncologic de Tratament din Hamburg.
„Noua unitate medicală de la Râmnicu Vâlcea va fi primul centru privat de radioterapie modernă care va acoperi servicii de tratament oncologic de ultimă generaţie pentru pacienţii din 6 judeţe, respectiv din Sibiu, Argeş, Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea.Promovarea unui astfel de demers vine într-un moment în care cancerul, sub toate formele sale de manifestare, se află într-o îngrijorătoare expansiune. Numai în judeţul Vâlcea, de exemplu, sunt luaţi în evidenţă 3900 de bolnavi, iar celor 5 doctori specialişti în oncologie medicală, din care niciunul în radioterapie, le este tot mai greu să facă faţă. Inaugurarea Centrului de terapie radiologică din Râmnicu Vâlcea în perspectiva începutului de an 2013 va constitui un răspuns concret la recomandările Uniunii Europene şi Societăţii Europene pentru Radioterapie şi Oncologie în sensul ca, pentru fiecare zonă cu 300.000 locuitori, să existe câte o astfel de unitate de tratament", s-a specificat azi, 20 august, într-un comunicat de presă al CJ Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite