Campania „Doctorii cu care Vâlcea se mândreşte” se apropie de final. Cine crezi tu că este pe primul loc?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Adevarul Vâlcea v-a prezentat poveştile de viaţă ale medicilor votaţi de către cititori, de juriul de specialitate şi redacţie. Miercuri se va pune punct campaniei, iar în cotidianul Adevărul şi pe pagina de internet ramnicu-valcea.adevarul.ro puteţi citi povestea doctorului care a obţinut locul întâi. Tu cine crezi că este primul clasat!

Pe locul V în top s-a situate medicul neurolog Letiţia Badea, din Policlinica Spitalului din Râmnicu Vâlcea, un profesionist apreciat de pacienţi, puţin mai reticentă însă faţă de relaţia cu presa. Citiţi totul despre ea în „Medicul Letiţia Badea, un profesionist care stă de vorbă doar cu pacienţii"


Locul IV în top a fost ocupat pe medicul Adrian Pătrulescu, un om pragmatic, serios şi reţinut, şeful secţiei Ortopedie-Traumatologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Citiţi totul despre Adrian Pătrulescu în articolul „Medicul care practică ortopedia «la vedere».


Locul III a fost ocupat de un medic dintr-un spital de provincie, pediatrul Vasile Cerbu, de la spitalul din Brezoi, un om care şi-a pus întreaga viaţă în slujba salvării copiilor. Un manager de nota 10 care a făcut din Spitalul Brezoi o unitate emblematică pentru nordul judeţului. Citeşte totul despre el în articolul „Medicul care s-a făcut pediatru pentru a salva vieţile oamenilor din lumea satului".


Pe locul II, medicul de la Unitatea de Primiri Urgenţe, din Spitalul Judeţean de Urgenţe din Râmnicu Vâlcea, Florin Nicolae. În articolul „Cel mai mult mă doare când văd copii accidentaţi" puteţi citi despre omul care este în slujba celor aflaţi la limita dintre viaţă şi moarte.


Câştigătorul este...


Miercuri, povestea de viaţă a câştigătorului va fi publicată pe site-ul ramnicu-valcea.adevarul.ro. Puteţi pune comentarii despre medicii clasaţi pe locurile 2-5 sau puteţi sau da un pronostic cine este câştigătorul. Cele mai interesante comentarii despre medici vor fi publicate!

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite