La doi ani de la moartea unui înger. „Indiferenţa călugăriţei care ne-a omorât fetiţa ne doare cel mai tare”

În urmă cu doi ani, pe 15 martie 2010, Diana Moţ, o fetiţă de 12 ani a fost călcată de trecerea pietoni din centrul Râmnicului. Azi, cei dragi, membrii familiei, rudele, au venit şi au aprins o lumânare şi au pus flori, pentru a reîmprospăta amintirea copilei.

„Ceasul a bătut ora 14,00. Acum doi ani ca şi azi, aici, în centrul Râmnicului, era un furnicar de oameni. Atunci puiul nostru a fost omorât de o dubiţă condusă de o călugăriţă care nu a avut niciodată suflet să vină să îşi ceară iertare, să aprindă o lumânare, să pună o floare. Indiferenţa femeii care mi-a omorât copila mă doare cel mai tare", a spus azi, 15 martie, printre lacrimi, Petre Moţ, tatăl Dianei. Pentru că măicuţa aflată la volan, Iuliana Claudia Oprea (40 ani), nu a făcut nicio zi de puşcărie, fiind condamnată, cu suspendare, la doi ani şi jumătate de închisoare, părinţii copilei au depus acte la CEDO. „Vreau să strângem şi semnături şi să le depunem în Parlamentul României pentru schimbarea legislaţiei. Nu se poate să îţi omoare ce ai mai drag sufletului şi să nu facă o zi de închisoare. Nu a venit măcar să pună o lumânare, un buchet de flori. Tot timpul am ştiut cine a depus flori aici unde a murit copila noastră, pentru că de fiecare dată rudele ne-am sunat şi aşa am aflat", a completat tatăl.

Suflet de piatră

La parastasul pe care l-au făcut în urmă cu două săptămâni, părinţii Dianei au mers la o casă de copii din Râmnicu Vâlcea şi acolo au oferit, potrivit tradiţiei, cele trebuincioase pentru sufletul micuţei ajuns în ceruri. Pe 17 mai, când Diana ar fi împlinit 14 ani, părinţii ei vor face un tort pe care-l vor împărţi celor din centrul urbei. „Copila nu ne-o va aduce nimeni înapoi, dar nu poţi avea suflet de piatră să nu spui măcar o dată că îţi pare rău. I-am cerut măicuţei stareţe de Mănăstirea Hurezi să o izgonească de acolo, dar mi-a răspuns că ar fi ca şi cum eu mi-aş izgoni copilul meu de acasă", a spus mama Dianei, venită alături de alte rude să îi aducă fetiţei un pios omagiu. Zi de zi, tatăl Dianei se opreşte în centrul oraşului şi varsă lacrimi pentru puiul de om care i-a fost „furat".