„Calea Soarelui”, tăiată cu bomfaierul ca să fie dusă la fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viaductele căii ferate Vâlcea-Vâlcele au intrat în atenţia hoţilor de fier vechi
Viaductele căii ferate Vâlcea-Vâlcele au intrat în atenţia hoţilor de fier vechi

La Budeşti, trei bărbaţi au fost prinşi de către poliţiştii în timp ce furau bucăţi metalice ale unei scări metalice de la un viaduct de cale ferată lăsat în paragină. Le-au fost întocmite dosare penale pentru tentativă de furt calificat.

Imaginaţia hoţilor de fier vechi pare să nu aibă limite. Au început să fure scările viaductelor de cale ferată. La Budeşti, localnicii au sunat la Poliţie pe 112 că se fură scările metalice ale unuia dintre viaducte. Poliţiştii de la Trafic Feroviar din Călimăneşti s-au deplasat la locul indicat şi nu mică le-a fost mirarea când au prins, în flagrant, trei bărbaţi, „înarmaţi" cu un bomfaier, care tăiau de zor bucăţi metalice din scară. „Doi dintre indivizi erau localnici, din Budeşti, Petre S. (57 ani) şi Cristian D. (42 ani), iar cel de-al treilea, M. Constantin (34 ani) venise din Ciofrângeni-Argeş. Celor trei le-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, fiind cercetaţi în stare de libertate", a spus sinsp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Tronsonul de cale ferată cunoscut sub denumirea de „Calea Soarelui", ar fi urmat să lege Râmnicu Vâlcea de Bucureşti, pe Vâlcele (Argeş). Chiar dacă s-au investit miliarde de lei, lucrările au fost abandonate, iar fosta cale ferată, nepusă vreodată în funcţiune, a ajuns un punct de atracţie pentru hoţii de fier vechi, dar şi un loc de depozitarea gunoaielor, adesea pompierii fiind solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiilor.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite