Lăcătuş mecanic călcat de tren în timp ce traversa îngândurat calea ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La scurt timp după ce a ajuns la spital, bărbatul lovit de tren a decedat
La scurt timp după ce a ajuns la spital, bărbatul lovit de tren a decedat

Omul nu a auzit semnalele date de mecanic şi nici atenţionările făcute de acarul care se afla în apropiere, la defilarea trenului.

Un bărbat de 48 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost omorât de tren în acestă dimineaţă de 15 iunie. Vasile C. (48 ani), lăcătuş mecanic la CET Râmnicu Vâlcea, se întorcea de la serviciu, de la schimbul trei, îngândurat. El mergea spre casă pe strada Mihai Eminescu, din Râmnicu Vâlcea, arteră de circulaţie care este întretăiată de calea ferată. „Când trenul s-a apropiat, bariera din cartierul Ostroveni fiind lăsată, mecanicul a dat semnale, ba chiar femeia acar a strigat la el. Trecătorul părea foarte îngândurat şi nu a auzit, fiind lovit în plin de personalul care circulă de la Băbeni la Râmnicu Vâlcea. Părea că avea multe griji, probleme şi se gândea la ale lui, uitând că merge pe trotuar şi că trebuie să treacă peste calea ferată", ne-a spus un martor care a văzut cum s-au petrecut lucrurile. „Ambulanţa a venit şi i-a acordat primul ajutor, dar din cauza multiplelor traumatisme, abia ajuns la spital, bărbatul a decedat", a spus cms şef Vasile Florica, şeful Poliţiei TF Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite