Mercedes staţionat în curtea gospodăriei, cuprins de flăcări din cauza unui scurt-circuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au reuşit să salveze un BMW aflat în imediata vecinătate, căruia i-au ars doar un far şi o aripă.

În această dimineaţă a avut loc un incendiu pe strada Mihai Viteazu, din Râmnicu Vâlcea. Din cauza unui scurt-circuit la instalaţia electrică a unui autoturism marca Mercedes, aparţinând lui Bogdan S., a izbucnit un incendiu la motorul maşinii. Flăcările au fost stinse de către pompierii militari, înainte să se extindă şi la alte bunuri precum casa sau un alt autoturism aflat în imediata vecinătate. „Până la stingerea incendiului au ars elementele combustibile din componenţa motorului, s-a degradat interiorul maşinii şi s-a spart parbrizul. Cel de-al doilea autoturism, un BMW, parcat în imediata apropiere, a fost salvat de flăcări, acesta fiind afectat doar în zona aripii din stânga şi a farului", a spus cpt. Cătălin Popescu, păurtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Potrivit pompierilor, valoarea pagubelor totalizează 80.000 lei, iar a bunurilor salvate a fost de 1.800.000 de lei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite