Doi administratori de firmă au fost arestaţi pentru evaziune fiscală cu grâu şi porumb
0Augustin Mară şi Valentin Săndulescu, din Frânceşti, au achiziţionat cereale din Timiş şi Mureş şi le-au vândut către persoane juridice, neplătind la bugetul de stat 383.000 lei
Administratori ai unei societăţi comerciale din Frânceşti-Vâlcea, Augustin Mară şi Valentin Săndulescu, au fost arestaţi ieri pentru evaziune fiscală. În luna octombrie 2010, cei doi administratori au achiziţionat cereale de la diferite persoane din judeţele Timiş şi Mureş întocmind documente de evidenţe fictive. „Cei doi au înregistrat documentele în evidenţele primare ale societăţii, însă, au omis să evidenţieze în contabilitate operaţiunile comerciale şi veniturile realizate cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale", se spune azi, 10 mai, într-un comunicat de presă al Parchetului d.p.l. Tribunalul Vâlcea. Administratorii societăţii din Frânceşti au produs un prejudiciu către bugetul de stat în valoare de 383.631 lei. „La 9 mai a.c., M. Augustin şi S. Valentin au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost admisă de Tribunalul Vâlcea. Instanţa a dispus arestarea acestora pentru 29 de zile", a spus Loredana Sandu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.