Bebeluşi care mor cu „protocoalele” de gât. Ambulanţe pentru transportul celor grav bolnavi există doar în clinicile universitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Află cine ar fi trebuit să se intereseze de soarta transferului micuţului Daniel Matei, nou-născutul care a murit la doar zece ore de la naştere, la un spital superior şi de ce a durat foarte mult timp până să sosească un echipaj SMURD care să-l transporte.

Daniel Matei, bebeluşul născut la 10 noiembrie, la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea şi mort la doar zece ore de la naştere, a tulburat apele în sistemului sanitar. Astfel de lucruri se vor mai întâmpla, fără a avea certitudinea că s-a încercat tot ce omeneşte se putea face pentru salvarea unei vieţi. „Cel care trebuie să se intereseze de transferul unui pacient la un spital superior este medicul curat al respectivului. El trebuie să sune, să vadă dacă în unitatea respectivă sunt paturi libere, dacă pacientul poate fi tratat şi nicidecum să-l trimiţi «câine surd la vânătoare»", ne-a spus dr. Maria Murăruş, director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea. În cazul lui Daniel Matei, încercările de a-l trimite pe bebeluş la un alt spital au venit doar din partea tatălui copilului. „Cei care m-au ajutat au fost cei de la 112, care mi-au făcut legături la Spitalul Polizu, dar medici de acolo vroiau să vorbească cu un cadru medic. Abia la ora 16.00 după ce a venit de acasă dr. neonatolog Maria Bărăgănescu, am luat avizul pentru transportul către Bucureşti al fiului meu", spune tatăl.


Ambulanţe doar în judeţele cu clinici universitare


Pentru transportul lui Daniel era nevoie de o Ambulanţă medicalizată corespunzător de tip C. Plecarea din Maternitate s-a făcut abia în jurul orei 21.30. De ce a durat atât de mult, dacă între cele două unităţi există protocoale de colaborare semnate? „Am vorbit de pe telefonul meu până s-a descărcat şi apoi am vorbit de pe telefonul soţiei. Am cerut listingul la reţeaua de telefonie, pe care să-l depun la Parchet, ca act doveditor că medicii nu s-au interesat să ducem copilul mai departe. SMURD-ul Bucureşti mi-a spus că nu poate trimite Ambulanţa decât până la Piteşti-Argeş, lucru care l-au şi făcut, iar elicopter nu pot trimite din cauza vizibilităţii reduse. Dr. Maria Bărăgănescu nu şi-a asumat răspunderea să trimită bebeluşul cu o Ambulanţă de la Vâlcea, neechipată corespunzător, chiar dacă eu am spus că îmi asum răspunderea. După ore în şir de tărăgănări, abia la ora 20.00 a venit la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea o Ambulanţă specializată pentru transport bebeluşi, de la SMURD Craiova. Ca să-l stabilizeze a durat mai bine de o oră", povesteşte Adelin Matei, tatăl. La 15 km. de Râmnicu Vâlcea, Ambulanţa a tras pe dreapta şi timp de 30 de minute personalul a încercat să stabilizeze micuţul. Fără vreun rezultat! „Sunt foarte multe judeţe în ţară unde nu există astfel de Ambulanţe. Iniţial doar judeţele unde sunt Clinici universitare au avut astfel de maşini dotate corespunzător", a mai spus dr. Maria Murăruş, directorul DSP Vâlcea. Ambulanţa s-a întors din trum, iar trupul bebeluşului a fost depus la morga Spitalului Judeţean de Urgenţe, fiind înmormântat după câteva zile în satul bunicilor, dinspre mamă.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite