Un bărbat neatent aflat pe un motocultor, accidentat de un Volskwagen condus de un şofer beat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un barbat care conducea un motocultor a fost grav ranit de un sofer beat
Un barbat care conducea un motocultor a fost grav ranit de un sofer beat

Conducătorul auto avea o alcoolemie de 1,02 mg.l/alcol pur în aerul expirat. Victima s-a ales cu traumatisme de coloană, torace, bazin şi antebraţ.

Un bărbat de 71 de ani, Iulian P. din Pesceana, aflat pe un motocultor, a fost grav accidentat de un Volskwagen condus de un şofer beat. Mecanizatorul a schimbat direcţia de mers a motocultorului fără să se asigure, moment în care a fost lovit de autoturismul care venea din sens invers, condus de V. Constantin (45 ani), din Popeşti. „În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a lui P. Iulian, care a fost transportat la Spitalul municipal din Drăgăşani, unde i s-a stabilit diagnosticul de TCC acut închis, traumatism coloană cervico-toracală, traumatism toracic drept, traumatism bazin şi traumatism antebraţ drept cu escoriţii. Acesta a fost transportat apoi la Spitalul Judeţean Vâlcea pentru investigaţii amănunţite. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat", a spus agentul principal Loredana Sandu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite