Podul construit de nemţi la Horezu în Al Doilea Război Mondial. Ce se va alege din construcţia veche de aproape 80 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul de la Horezu are aproape 80 de ani vechime FOTO: voceavalcii.ro
Podul de la Horezu are aproape 80 de ani vechime FOTO: voceavalcii.ro

La intrarea în oraşul Horezu dinspre Târgu Jiu se află un pod ridicat în perioada 1938-1939 de către o firmă din Germania.

În cel mult o lună şi jumătate se va organiza o licitaţie în vederea concesionării podului şi a terenului de la cele două capete (teren ce are însumat 1.300 mp) pentru activităţi turistice. Costurile estimative se vor ridica la 20.000 de euro.

“Am discutat cu un grup de arhitecţi să vină cu câteva variante pentru reabilitarea podului, iar în maximum două săptămâni vom avea aceste variante. Pe acest pod rutier nu se mai circulă, a fost construit acum câţiva ani un alt pod paralel. Podul ce va deveni obiectiv turistic a fost construit de o companie din Germania în perioada 1938-1939. Am cerut de la Drumurile Naţionale toate datele pe care le au ei în arhivă. Deocamdată nu am mai multe date, nici în ceea ce priveşte firma, nici dacă acest pod a fost folosit de către trupele germane în al doilea război mondial”, a declarat primarul Nicolae Sărdărescu pentru Adevărul.

„Va fi concesionat în scopuri turistice şi terenul de lângă pod”

primar horezu nicolae sardarescu

După cum mai spune primarul de la Horezu, „Lângă podul construit de nemţi, la cele două capete ale acestuia, mai sunt disponibili 1.300 mp de teren, care vor putea fi concesionaţi pentru activităţile mai sus menţionate. Se poate face o cafenea, un atelier de ceramică şi o expoziţie de ceramică etc. Concesiunea se poate face numai pentru activităţi legate de turism. În caietul de sarcini sunt cuprinse foarte multe aspecte, inclusiv reabilitarea podului. Aş vrea să precizez că podul este în proprietatea oraşului Horezu, nu este monument istoric şi nu poate fi introdus în această categorie, în acest moment. Din datele şi estimările de până acum, reabilitarea podului ar costa maxim 20.000 euro”.

La ora actuală, oraşul Horezu este cunoscut în lumea întreagă pentru arta olăritului. Ceramica de Horezu şi meşteşugul olarilor din zonă au devenit valori patrimoniale universale prin înscrierea lor, în 2012, pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial a UNESCO. Statutul obţinut obligă România să protejeze această practică şi să asigure transmiterea ei din generaţie în generaţie, în forma în care se exercită actual în Hurezi.

Aproximativ 50 de olari tradiţionali mai sunt activi în zona Horezu, unde se fabrică artizanal celebra ceramică.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite